Bradul ca arbore sacru
,,Mitologia arhaică dacă şi daco-romană transmit mitologiei române mitul codrilor şi al pădurilor seculare cu arbori sfinți ce le domină” spune Romulus Vulcănescu. În istoria mitică a poporului român (…) creația cosmosului a fost concomitentă cu a arborelui cosmic, care a fost și a rămas întruchipat prin brad. Menţinându-şi cetina mereu verde, bradul este considerat şi un „arbore al vieții”, „arbore sacru” de aceea el a fost şi este mereu prezent la momârlani în principalele ceremonii ale „riturilor de trecere”.
a) La naștere „ca arbore de naștere„ de înfrățire simbolică între noul-născut și un brăduț”. Există obiceiul închinării copilului la brad, întru viață, sănătate, putere și protecţie contra relelor. „Aici am văzut cu ochii mei ciobani care își închinau pruncul nou-născut unui brad, ca-n fața unui preot.” – înregistrează Bogdan Lupescu mărturia lui Ioan Dan Bălan.
“Bradul de naştere era dăruit de părinți sau de rude nou-născutului pentru a-l păzi pe acesta de duhurile şi ursitoarele răuvoitoare. Bradul dăruit nu era tăiat, ci doar ales în pădure, iar pe scoarţa lui se încrusta numele sau însemnul familiei nou-născutului. La fiecare aniversare a copilului, părinții și rudele veneau la brad, îi închinau ofrande şi rosteau rugăciuni . După datină, tânărul lua el apoi în grijă bradul, frate spiritual, neglijarea copacului echivalând cu desconsiderarea propriei persoane.
b) Ca arbore de nuntă: Înainte de nuntă, ca brad de logodnă, “Tinerii care urmau să se căsătorească participau odinioară la o ceremonie prenupțială în cadrul căreia se făgăduiau unul altuia dinaintea unui brad de nuntă.” Apoi, în timpul nunții, se folosesc vârfuri sau crengi de brad cu care se împodobesc carul și porțile mirilor. Bradul de Nuntă ( în satele montane ) sau Stâlpul de Nuntă ( alt pom din împrejurimile casei, cel mai inalt) în Valea Jiului poartă prinsă de el printr-o nuia de alun sau de salcie Știuha, (sau Ciuha) care trebuie doborâtă, ca simbol al doborârii piedicilor care stau în calea nuntirii și al luptei pentru câștigarea miresei.
c) Bradul de judecată. În vechime se practica așa-numita “judecată divină” a bradului: omul bănuit de a fi săvârșit o fărădelege era legat de un brad timp de trei zile şi trei nopți. Dacă în acest interval nu era sfâşiat de fiare sau lovit de trăsnet era lăsat liber și considerat nevinovat. d) Bradul de jurământ (jurământul se făcea în fața unui brad, ca instanţă sfântă, garantie că jurământul va fi ţinut)
e) Bradul ca lemn pentru troite si altare. „La început, tăierea unui brad avea loc numai în cadrul unui ritual, în care ofrandele și darurile trebuiau să răscumpere întrucâtva sacrilegiul tăierii. Pierzându-şi cu timpul caracterul sacru, lemnul de brad a devenit în chip firesc materia primă de construcție a troițelor, a stâlpilor monumentali şi a altarelor.
f) Bradul ca „pom de Crăciun”. Tradiţia de a aduce în casă brad ca pom de Crăciun este atât de răspândită, încât aproape că nici nu se poate concepe Crăciunul fără brad de Crăciun. g) Bradul ca „stâlp de armindeni”, cu funcţia magică de a regenera natura dătătoare de viaţă. Este folosit ca stâlp de armindeni în satele de munte sau la stânele din munţi, în celelalte sate este folosit alt pom înalt. h) Bradul de recoltă: Potrivit unei credințe arhaice, se considera că un brad sădit într-o livadă face pământul mai mănos şi recolta mai bogată.
i) Bradul ca arbore funerar, care „participă” la înmormântări și este pus la capul mormântului, în special când mor feciori sau, în funcţie de zonă, în general tineri nenuntiți, pentru a ajuta sufletul mortului în „Marea Trecere”. „În tradiția românească de la sat, regăsim acest obicei al împodobirii bradului la nunţi şi la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor şi semnifică o nuntă rituală între persoana decedată şi natura reprezentată prin brad.” De asemenea, în cazuri mai rare, când cineva murea departe de casă şi nu i se găsea trupul, se organiza o înmormântare simbolică , în sicriu, în locul trupul negăsit al celui decedat, se punea un brad.
j) Spovedania la brad. Despre aceasta, Traian Herseni scrie: „Pe vremuri ciobanii se mărturiseau la copaci (mai ales la brazi). Făceau o cruce în coaja copacului (cu toporul sau briceagul) și-și mărturiseau în fața ei păcatele, ca la preot, în timp ce băteau mătănii. Táiau apoi cu toporul câteva aşchii din copac, pe care le aruncau. După jurământul pe care-l făceau, dacă într-un an copacul se va usca, erau iertaţi sau nu erau iertaţi de păcate. Ciobanii susţineau că spovedania aceasta este mai bună decât cea făcută la preot”. ,,Ciobani care se spovedeau la brazi – i-am văzut cum făceau o cruce în coaja copacului şi-şi mărturiseau în faţa ei păcatele, şoptit, cu buzele aproape lipite de scoarţă, iar apoi băteau mătănii în pădurea pustie, de parcă se aflau într-o mare biserică. Susțineau că spovedania asta la arbori e mai puternică decât cea făcută la preot. Bradul e pentru ei sfânt. Și azi! Un stâlp între pământ şi cerul zeilor” înregistrează tot Bogdan Lupescu mărturia lui Ioan Dan Bălan.
Tot despre spovedania şi rugăciunea la brad, loan Dan Bălan mai aduce, cu ocazia acestei prezentări, precizări inedite: Am fost martor la o scenă de neuitat: Era vară, prin 1995, la câteva zile după mijlocul Cireșarului. Căutam ciuperci prin codrii bănițarilor, pe partea dinspre pământurile aninosenilor. Cum cele mai multe ciuperci se găsesc la marginea pădurii sau pe lângă cărările făcute de animale, mă lăsasem purtat de o cărare către culme, unde se auzeau tălăncile de la vite. Zăresc un om, un localnic, cu capul descoperit, aşezat în genunchi în fața unui brad în care fusese cioplită de mai mult timp o cruce, prin care copacul plângea cu lacrimi de răşină. Omul plângea şi se ruga de iertare, se îndoia din când în când până atingea cu fruntea scoarţa aspră a bradului.
Nu am înţeles, poate nu am vrut să înţeleg de ce plângea şi se ruga acel om, de ce se lovea cu fruntea de brad; m-am întors tiptil și am căutat altă cărare, respectându-i durerea, rugăciunea, singurătatea şi credinţa lui în brad şi în crucea lui Iisus. Extras din volumul MOMÂRLANII de Ioan Dan Bălan & Elisabeta Bogățan.
