Longevitatea în
satul tradiţional
Arc peste milenii | Hrana Geto-Dacilor. Referindu-se la modul de viață al momârlanilor, autorul aminteşte, mai întâi, de „bătrânii satelor”, unii dintre aceştia făcând parte din „Sfatul bătrânilor” atât de important în conducerea treburilor obştii. Longevitatea în satul tradiţional „era un lucru obişnuit, ceva normal”, nu puțini fiind locuitorii care depăşeau cu bine suta de ani (în satul Jieț un ţăran a atins 110 ani).
Factori diverşi, printre care este de amintit în primul rând modul de viaţă, au dus la scăderea longevităţii. Realizând o privire mai de amănunt, autorul reţine ca factori care au influențat în bine modul de viață, longevitatea: călirea şi fortificarea organismului încă din copilărie, munca în aer liber, evitarea stresului (instinctiv ţăranul evită aglomeraţia, încurcăturile, iubind liniştea şi echilibrul), rugăciunea, posturile, familiile multiple).
Capitolul al II-lea se referă în mod special la alimentația ca „factor decisiv în longevitatea ţăranului”, în cadrul căreia medicul Gălăţanu distinge: „,cumpătarea”, „regimul lacto-vegetarian”, „diversificarea alimentației”, „modul de pregătire al alimentelor”, consumul doar al produselor ecologice, naturale”, calitatea apei, a aerului, „cura balneoclimaterică” cu băi de fân, plante şi flori de tot felul, cunoaşterea plantelor fiind o veche virtute a vracilor geto-daci (vezi „povraga” cu care vindecau vechii vraci polovrăgeni, din zona „peșterii lui Zamolxe”).
Foarte interesant şi aplicat este capitolul despre Hrana Dacilor – Hrana Jienilor momârlani (III) grâul (și alacul), meiul și orzul fiind cultivate și utilizate în întreg spațiul carpato-danubiano-pontic. De-a lungul anului se foloseau fructele (strugurii, merele, perele, prunele, fragii, afinele, zmeura), dar şi unele plante autohtone uleioase (muştarul, macul, cimbrul şi mărarul), precum şi sare oţetul din vin ş.a. De asemenea, carnea şi prepararea ei, ca şi produse lactate. Ca leguminoase de bază erau: fasolea, caralabele (guliile), carto etc. Păstoritul, pescuitul şi vânătoarea asigurau populației o alimenta bogată, variată şi foarte bogată în vitamine.
Un capitol întreg reconstituie un ciclu anual de alimentație în ținutul momârlanilor”, înfăţişându-se, cu lux de amănunte, alimentația jienilor-momârlani de peste anul cu sărbătorile religioase, în cadrul cărora alternau zilele de post cu cele de dulce.
CAPITOLUL III ARC PESTE MILENII, Hrana Geto-Dacilor – Hrana jienilor momârlani. Ce alimente foloseau dacii? Este firesc să ne punem întrebarea cam ce alimente consumau dacii, cum le pregăteau, ce cultivau în grădini, ce animale creșteau şi apoi să venim spre zilele noastre şi să vedem ce a mai rămas, ce s-a adăugat și ce a dispărut. Din informațiile ajunse până la noi, aflăm că: „La începutul secolului al II-lea d.Hr. alimentația geto-dacilor era bazată în special pe cereale şi legume, asemenea multor zone ale Europei din acea vreme. Grâul, meiul şi orzul erau cultivate şi utilizate în întreg spațiul carpato-danubiano-pontic, ultimele două, meiul şi orzul fiind folosite şi pentru hrănirea animalelor domestice”.
Meiul fiert în apă sau lapte, forma baza unui terci în care se mai adăuga spanacul și loboda sau combinații cu lintea şi mazărea. Acesta reprezentau cea mai răspândită hrană în lumea dacică. Grâul măcinat era folosit pentru obţinerea făinii din care se găteau lipii și pâine. Tot în acest scop era folosit şi orzul, dar acesta se folosea şi pentru obţinerea unui ferment cu ajutorul căruia se producea berea.
Alacul era o specie de grâu cultivat încă din timpuri preistorice. Este o cereală păioasă cu un singur bob în spiculeţ. Alacul conţine mai puțin gluten decât grâul obişnuit. Se consideră că alacul a fost cultivat încă din jurul anului 6.500 î.Hr.
Dintre legume cele mai apreciate erau mazărea, lintea, bobul, usturoiul şi ceapa. Se pare că dacii sunt cei care au inventat mujdeiul cu usturoi şi au aplicat spartul cepei cu pumnul. Că dacii ar fi inventat mùjdeiul, ne informează istoricul roman Discorides, Plaut. Alte plante folosite de către daci la prepararea bucatelor erau: morcovul, spanacul, loboda, ştevia, dar nu lipseau din alimentație nici ciupercile.
Fructele frecvent utilizate erau: strugurii, merele, perele, prunele, fragii, afinele, zmeura. Dintre plantele autohtone uleioase istoricii menționează: muştarul, macul, cimbru şi mărarul. Unele dintre acestea aveau, însă mai mult un rol medicinal, dar nu este exclusă nici folosirea lor ca şi condimente alimentare. Tot ca şi condimente, nu lipseau de la masa dacilor sarea şi oțetul din vin.
Grăsimile folosite în alimentație aveau două provenienţe: animală şi vegetală. Din categoria grăsimilor vegetale se utilizau diferite uleiuri, iar din grăsimea animală cea mai utilizată era seul. Carnea din bucătăria dacilor, cum era şi firesc, avea tot o dublă proveniență: de la animalele domestice: păsări, cele mai cunoscute fiind: găinile, rațele, gâştele sau animale mari: oi, capre, cornute.
O cantitate apreciabilă a cărnii consumate provenea din vânat de la animale mici până la animale mari, căci vânat se găsea din belşug. Era vorba de iepuri, căprioare, cerbi, mistreţi, urşi, mergând până la bouri. Nu erau ocolite nici păsările sălbatice. Ouăle reprezentau un produs frecvent întâlnit în alimentația dacilor, ca şi peştele.
Prepararea cărnii se făcea prin fierbere, prăjire, frigere, chiar şi carne la proţap aşa după cum ne dezvăluie unii istorici antici. Surplusul de carne era conservat în timp prin sărare şi prin afumare. Păstrarea unor alimente se făcea în gropi săpate în stâncă sau în pământ, mai ales pentru cereale şi legume. Temperaturile scăzute din aceste gropi facilitau acest lucru. Extras din “Zestrea culinară şi longevitatea în Ținutul Momârlanilor” Dumitru Gălăţan Jieţ, Editura Măiastra, Tg. JIU, 2022.
„Băutura Zeilor”
Miedul Geto-Dacic
Îndulcitorul cel mai la îndemână era mierea de albine. Din miere amestecată cu apă şi lăsată la fermentat se obținea miedul sau „băutura zeilor” cum mai era cunoscută. Miedul era şi un leac care-i ţinea sănătoşi pe daci. Vița de vie ocupă un loc de frunte. Mai mulţi istorici antici, confirmă faptul că existau soiuri de struguri pentru vin dar şi ceea ce azi struguri de masă. Despre vin vorbesc Diodor din Sicilia, Vergilius şi Ovidiu, exilatul latin din Tomis. Dacilor le era cunoscut şi cidrul un preparat obținut prin fermentare din mere sau pere şi apă.
Produsele lactate cele mai des folosite erau: laptele proaspăt, brânza, untul şi iaurtul. Romanii cunoşteau doar brânza. Dacii erau în schimb mari consumatori de produse lactate şi în special de lapte fermentat. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul vechii Dacii au scos la iveală unelte folosite la prepararea hranei. Dintre acestea amintim cuțite, furculițe, țepușe din fier, grătare, farfurii din lut, cosoare, oale din argilă arse, amfore etc. Gătitul se făcea în interior, focul făcându-se pe lespezi de piatră așezate pe vatră, sau afară în aer liber… vezi mai multe informații despre “Povestea Meniului Momârlănesc“.
