Gardienii eterni 🐺
O legendă culeasă de la bătrânii înțelepți ai locurilor @ Mesagerul Hunedorean. În vremuri de demult, când Imperiul Getic era un regat întins și sălbatic, Vârful Straja era considerat un loc sacru, un tărâm unde pământul și cerul se întâlneau prin spiritele naturii. Aici, se spune că lupii nu erau simple fiare, ci străjeri ai unui secret vechi, legat de sufletul muntelui și de cei care, în viața lor, jurau să îl apere.
Legenda începe cu un rege Geto-Dac puternic, Carbal, care domnea asupra acestor pământuri. Carbal era un conducător iubit și respectat, cunoscut nu doar pentru curajul său în luptă, ci și pentru legătura profundă cu pământul pe care îl proteja. Știa că Muntele Straja nu era doar o înălțime, ci un loc în care natura și spiritul oamenilor erau una. În inima muntelui, Carbal găsise adăpost de multe ori, iar lupii săi îl însoțeau în toate bătăliile, fiindu-i atât tovarăși cât și protectori tainici.
Într-o noapte de iarnă, pe când invadatorii se pregăteau să atace cetățile geto-dacilor, regele s-a retras în pădurile Strajei, cerând ajutorul spiritelor naturii. Acolo, în fața unei stânci acoperite de mușchi, Carbal s-a rugat Zeiței Cerna, zeița muntelui și a lupilor, pentru o putere mai mare decât cea a oamenilor. În acea noapte, un lup imens, alb ca zăpada, i-a apărut, ochii săi de chihlimbar privindu-l adânc. Lupul nu era o simplă fiară, ci spiritul muntelui însuși. El i-a oferit regelui un pact: să își dăruiască inima pământului, să devină unul cu natura și, în schimb, lupii străjeri îl vor apăra pentru totdeauna.
Carbal a acceptat, și, din acea zi, lupii de pe Straja au devenit gardienii săi eterni. Regele dac nu a mai fost văzut vreodată de oamenii săi, dar lupii cu blănuri argintii au început să vegheze asupra munților, apărând tărâmul de invadatori și protejând echilibrul sacru dintre om și natură. Se spune că sufletul lui Carbal trăiește printre acești lupi, ghidându-i în tăcere.
Vindecătoarea Aira
Mulți ani mai târziu, în același ținut, a trăit o tânără vindecătoare pe nume Aira. Crescută în umbra poveștilor despre lupii străjeri, Aira avea darul de a înțelege natura într-un fel care depășea cunoașterea obișnuită. Ea știa din copilărie că lupii de pe Straja nu erau doar niște animale sălbatice, ci paznici ai unei puteri mai mari. Într-o noapte de iarnă, la fel ca în povestea regelui, Aira a visat un lup alb imens, același lup despre care auzise în legendele satului. Fiara a condus-o într-un loc tainic din pădure, unde copacii șopteau vechi secrete, iar pământul părea să vibreze de putere. Când s-a trezit, Aira a simțit chemarea muntelui și a pornit să-l caute.
Pe măsură ce urca pe Muntele Straja, simțea prezența lupilor, deși nu-i vedea. Ochii lor ascunși o vegheau din umbră, cercetându-i intențiile. Ajunsă la locul din vis, Aira s-a întâlnit cu haita de lupi străjeri, iar în fruntea lor, lupul alb i-a ieșit în cale. Fără a vorbi, i-a arătat că ea fusese aleasă să fie noua păstrătoare a legăturii dintre om și natură. La fel ca regele Carbal înaintea ei, Aira și-a dăruit inima pământului, devenind călăuza oamenilor către înțelepciunea muntelui și a spiritelor care îl păzeau.
De atunci, Aira a trăit o viață lungă, ajutându-i pe cei care veneau cu inimi curate și intenții pure. Se spunea că ea putea chema lupii să apere pământul de primejdii, iar în nopțile cu lună plină, urletul lor răsuna ca o avertizare pentru cei care ar fi încercat să aducă răul pe aceste meleaguri.
Astăzi, cei care urcă pe Muntele Straja și ascultă cu atenție pot simți încă prezența lui Carbal și a Airei. Lupii, veșnicii străjeri ai muntelui, își continuă veghea, protejând pământul sacru și legătura dintre oameni și natură. Iar cei care sunt suficient de curajoși și curați pot, uneori, zări printre copaci o umbră albă, un lup cu ochi de chihlimbar care îi privește, păzindu-le drumul și amintindu-le că Muntele Straja este mai mult decât piatră și pământ — este un suflet viu, vegheat de străjeri nemuritori. Astăzi, bătrânii din cătune încă își amintesc de poveștile auzite de la strămoșii lor, de lupii misterioși care veghează asupra Strajei.
Dacă ești destul de norocos, într-o noapte cu lună plină, când totul pare să fie încremenit, poți auzi urletul lor de departe, ca o chemare veche și adâncă, o amintire că muntele trăiește și respiră prin ei.
Străjerii Nemuritori
Suntem coborâtori din zei, vă spun IO vouă tuturor! Românul e de viță aleasă. Dacă se va lăsa la o parte ura și dezbinarea vom fi iarăși uniți sub un singur stindard și un singur conducător 🐺 un lup alb, dârz, viteaz și înțelept 🐺 Pe noi nimeni și nimic nu ne poate clinti de aici, deoarece suntem precum o stâncă multimilenară în calea oricăror furtuni și putem conduce lumea spre lumină. MORO