Cosa NOSTRA 💪
Pinochio, năsucul lui cel năzdrăvan, IORGOVAN & HIDRA 🐉 Fondurile europene sunt șantaj economic pentru bani publici susținut de 💩 ONG-uri & de viermii economici autohtoni care se mulțumesc cu restul de după parandărăt.
În inima mănoasă a Văii Jiului, acolo unde codrii se înalță semeți spre cer și apele curg limpezi, se povestește de demult o luptă cum alta n-a mai fost. E povestea voinicului Iorgovan, mândria munților, și a lui Pinochio, o păpușă de lemn cu un suflet de aur, dar cu un năsuc cam ștrengar. Era o vreme tulbure, căci un balaur fioros, cu șapte capete și solzi lucitori ca oglinda, își făcuse sălaș în adâncurile văii. Respirația lui fierbinte ardea pădurile, iar urletele sale înspăimântau vitele și oamenii. I se spunea Balaurul Jiului și nimeni nu îndrăznea să-i iasă în cale.
Iorgovan, auzind de necazul oamenilor, și-a luat buzduganul și scutul și a pornit spre vale. Pe drum, l-a întâlnit pe Pinocchio, care, plecat să caute aventură, se rătăcise de bunicul său, Geppetto. „Unde te duci așa grăbit, voinicule?” îl întrebă Pinocchio, cu nasul său obișnuit. „Mă duc să mă lupt cu Balaurul Jiului, să scap oamenii de suferință,” răspunse Iorgovan cu hotărâre. “Și eu vreau să vin! Sunt curajos, mie nu mi-e frică de balauri!” zise Pinocchio, deși inima îi bătea ca o toacă. Și, ca prin minune, năsucul lui Pinocchio se lungi un pic, căci nu era chiar așa de curajos pe cât spunea. Ajunși în vale, văzură prăpădul lăsat de Balaur.
Deodată, pământul se cutremură și din adâncuri ieși fiara, suflând foc și pucioasă. Iorgovan, fără șovăială, se avântă în luptă, lovind cu putere cu buzduganul său. Balaurul își mișca cele șapte capete, încercând să-l înhațe pe voinic. Pinocchio, speriat de moarte, se ascunse după un bolovan. „Vai de mine, ce mare e! Niciodată n-am mai văzut așa ceva! Dar eu nu mi-e frică, nu, nu mi-e frică deloc!” zise Pinocchio tremurând. Și iarăși, nasul lui Pinocchio se mai lungi un pic, atingând aproape pământul. Lupta era crâncenă. Iorgovan doborâse deja două capete ale Balaurului, dar altele noi creșteau la loc. Pinocchio, văzând că Iorgovan era în primejdie, își adună tot curajul. „Trebuie să-l ajut pe Iorgovan! O să-i distrag atenția! Sunt cel mai deștept și cel mai rapid!” strigă el, iar nasul său, acum deja foarte lung, se răsuci ca un șarpe. Pinocchio începu să alerge în jurul Balaurului, țipând și aruncând cu pietre.
Balaurul, enervat de micuța păpușă de lemn, încercă să-l prindă cu unul dintre capete. Iorgovan profită de moment și, cu o lovitură puternică, tăie celelalte capete rămase. Balaurul se prăbuși la pământ, învins. Oamenii ieșiră din ascunzători, bucuroși și recunoscători. Pinocchio, deși obosit, era mândru de el. „Am fost un ajutor de nădejde, nu-i așa? Fără mine, Iorgovan n-ar fi reușit!” spuse Pinocchio, iar nasul său, deși Balaurul era învins, se lungi încă o dată, mai mult ca niciodată.
Dar Iorgovan, zâmbind, îi spuse: „Ai fost curajos, Pinocchio, și m-ai ajutat mult. Dar adevăratul curaj e să-ți recunoști și fricile.” Și, deodată, năsucul lui Pinocchio se scurtă la loc, semn că adevărul fusese spus. Și așa, Vlăduții din Valea Jiului au fost salvați, iar povestea voinicului Iorgovan și a lui Pinocchio, cu nasul lui cel ștrengar, a rămas o amintire vie în inimile oamenilor. De atunci, oricine minte, oricât de puțin, își amintește de Pinocchio și de năsucul lui cel năzdrăvan dar și de continuitatea unui regim mascat în haine noi 💪 COSA NOSTRA 👊
