Capitalistul
ŢARA DE PIATRĂ de pe Jiu mai este socotită de unii, din obişnuinţă, aspră, sălbatică: „Valea Jiului e ca un rai de verdeaţă, frumoasă, dar încă sălbatică, o frumuseţe unică sub soare.” (George Vâlsan, 1934) şi ca el, mulţi alţii au subliniat de nenumărate ori bogăţia pământului dintre munţii de piatră.
Carol Maderspach
Din timpuri depărtate localnicii ştiau că anumite pietre de culoare neagră, care se rupeau din malurile povârnite ale Jiului Românesc, aprinse şi lăsate aşa, ard îndelung ca jăratecul. Lucrul li se părea atât de firesc, încât nu le-a trecut prin minte să dea acestui fapt explicaţii legate de superstiţii. Datorită „pietrei care arde” începând cu anul 1782 aşezările din Bazinul Văii Jiului încep a fi cunoscute pentru că în acel an au fost observate strate de cărbuni care „s-au aprins şi au ars multă vreme”. Când s-a produs invazia turcească prin pasul Vâlcanului la 1782, trupele de apărare trimise de austrieci fiind puţine, au căutat să înfrunte pe invadatori – la îndemnul localnicilor – ridicând mormane mari de cărbuni cărora le-au dat foc stăvilind astfel înaintarea turcilor. Până în vremuri recente se cunoştea locul unde s-au ridicat aceste baraje de foc, cunoscut astăzi sub numele de Valea Arsă.
Încă din 1840 zăcămintele de cărbuni au atras atenţia, prin abundenţa lor, unor capitalişti ca fraţii Hoffman şi Carol Maderspach – proprietari austrieci de mine din Rusca Montană – care au efectuat mii de lucrări de exploatare a cărbunilor descoperiţi pe cursurile de apă.
Anne Margarette Maderspach
În Aninoasa – Iscroni, actualul cămin cultural îşi asumă onoarea de a fi amplasat pe vechea locaţie a Castelului din Carpaţi. Anne Margarette Maderspach, soţia lui Victor, un bogat baron local de la începutul anilor 1800, coresponda cu Jules Verne. Ea a descris atât Valea, cât şi castelul în care locuia, aşa zisa Casă cu Turnuri, înconjurată pe atunci de un admirabil parc dendrologic.
Vezi şi povestea „Copacul lui Jules Verne”
❀ Mogoşpop, Anne Maderspach & Tulipanul ✿