Imanentul ancestral
Se poate spune bunăoară că toată ființarea omenească își trage rădăcinile, obiceiurile, cultura și în sfârșit credința, din pământul în care s-a pomenit. De aici, din locul din care răsare fiecare om, se înfiripă o legătură profundă între dimensiunea sa spirituală și materia din care l-a format Logos-ul Creator după trudnica întemeiere a lumii.
Lutul i-a fost dăruit omului să-i fie mai înainte de toate, mijloc de trai și de statornicie. De aici, omul crește și începe să-și cunoască pentru prima oară moștenirea sa lăsată din străbuni. Dintotdeauna între om și natură a existat o legătură veche de mutualitate ce își are justa cauză și nobilul sens în imanentul ancestral. Pe bună dreptate se spune că omul sfințește locul, însă numai câtă vreme se păstrează legea armoniei și dragostea pentru țărâna pe care moșii strămoșilor noștri au prețuit-o cu lucrul mâinilor lor, cu sudoarea și cu sângele lor de atâtea ori scurs pentru dreptul lor, și mai ales al nostru, de a trăi.
Vatra neamului
Ne-am născut în vatra noastră dragă, în inima munților solemni, pe culmile verzi ale plaiului destoinic, și-n codrul sânului nostru din veci mioritic. Noi aici vrem să trăim, precum stejarul cel falnic să prindem rădăcini mai adânci și mai demne de înfăptuirile vechilor noștri părinți, și-n numele trăiniciei viitorimii de mâine…
Material realizat împreună cu Composesoratul “Obștea JIANĂ”, fotografii din munții composesoratului: Dobraia, Măgura, Muncelul Birăonilor, Muncelul Dobrăii, Muncelul Jiețului, Dealul Popii, Prislop, Poiana Muierii.
Niciodată la munte preotul care oficiează rugăciuni nu separă animalele de oameni, ambele categorii trăind în simbioză perfectă pe munții momârlanilor:
