Altarul din Petroșani
Trăitorii de milenii din Ținutul Momârlanilor ✟
Biserica Sânonilor se deschide o singură dată pe an, de Sf. Mihail și Gavril, deși unii localnici spun că doar de Paște se oficiază slujbă aici. În restul timpului, lăcașul se ascunde în spatele unor blocuri terne și poate e cel mai bine așa pentru a cădea în uitare; fiecare taină are timpul ei pentru a se dezvălui celor mulți.
Menhirele ce o înconjoară, rămase încă în picioare aidoma unor colți de piatră (foto 1), sunt doar începutul poveștii de care străinii se tem. Iar trăitorii de milenii din Ținutul Momârlanilor nu cunosc frica.
Biserica Sânonilor nu e doar o biserică. Acum, lemnul miroase a vechi și ochiuri de lumină străpung întunericul prin găurile din pereți făcute de timp (foto 2). De cât timp? Cerdacul nu e făcut pentru oameni înalți, lemnul e curbat și lustruit de câți au stat pe el ascultând liturghia, nici nu prea e loc de stat, intrarea e strâmtă, sunt multe pânze de pâienjeni, e un praf lipicios, icoanele șterse sunt țintuite în nituri și așa că trebuie să te înveți cu răbdarea! Doar așa vezi cât de atent este făcut un loc sacru.
Abaterea de 10 grade
Aici, nici cel mai mic detaliu nu este întâmplător. Săpate în stâlpii de lemn de la intrare, repetitiv, simbolurile „X” marchează din antichitate pânâ în prezent un loc sacru ce respectă niște reguli stricte de construire (foto 3). Sânonilor, ca biserică creștină trebuia să aibă altarul spre Răsărit, dar ceva a determinat, deși terenul este neted și nu prezintă probleme, o abatere de cca. 10 grade E-SE, lucru de care constructorul a fost conștient deoarece a făcut un mic geam lateral care este orientat perfect spre Est (vorbind strict despre altar ca cel mai important loc din biserică, precizare necesară deoarece de-a lungul timpului micul lăcaș de lemn a suferit adăugiri ce au stricat vizibil regula proporțiilor sacre inițiale).
Ce a determinat această nedogmatică abatere – foto 4? Ce a fost atât de important încât nu s-a mai ținut cont de orientarea canonică într-o perioadă când regulile Bisericii erau foarte stricte?
Sancti Sanctos ✟
Biserica Sânonilor existentă azi este menționată în 1790 (menționată, nu construită!) și a fost ridicată cu mult înainte de anul precizat, pe un postament din piatră de râu respectându-se dimensiunile și forma unei construcții mult mai vechi, distrusă prin ardere după spusele cronicelor. Focul distruge totul, mai puțin piatra. Iar singurul obiect din piatră care putea fi un reper permanent la ridicarea unei noi Biserici a Sânonilor este Masa Altarului, Sancti Sanctos, locul cel mai sacru unde se oficiază ritualul secret, locul pur unde se coboară Divinitatea în urma rugilor.
Este pentru prima dată când vedem și putem cerceta Masa Altarului din Biserica Sânonilor, un artefact uimitor din piatră, format dintr-o bucată de coloană antică peste care s-a așezat un postament de coloană ori o piatră de moară (foto 5)!
Un loc sacru pentru totdeauna ✟
Acolo unde a fost loc sacru, se va construi și mai departe tot un loc sacru. De-a lungul istoriei nici un loc sacru nu se va pierde, cu cât este mai vechi, cu atât este mai important, chiar noile religii apărute după perioada antică au căutat să profite de această suprapunere. Iar locurile sacre pierdute au fost / sunt omise conștient, dar niciodată uitate de memoria colectivă, legendele și tradițiile ancestrale, așa că cineva încă se roagă acolo. Locurile sacre sau ceea ce astăzi considerăm locuri sacre, nu au fost întotdeauna locuri sacre, divine ori sfinte.
Au existat două motive pentru care un loc oarecare a devenit / a căpătat o încărcătură aparte, care stârnește emoții, care face o conexiune cu cerul, care rămâne memorabil pentru comunitate, care reușește să atragă și oamenii din zonele învecinate, despre care se vorbește și se amplifică povești odată cu trecerea anilor, și anume:
1. locurile unde se întâmplă ori s-au petrecut fenomene inexplicabile pentru oameni / comunitate, de obicei restrânsă: lumini globulare ce se mișcă, sunete ciudate, viziuni profetice, apariții umanoide speciale, nașteri mistice etc. acestea fiind cauzate uneori de mișcările și eliberările de energii telurice (cutremure dese și de scurtă intensitate), de gazele emanate de gurile vulcanilor, de infrasunetele emise din natura înconjurătoare (se știe că infrasunetele sunt predilecte pentru apariția și exacerbarea unor stări religioase la contactul cu oamenii), de întâlniri cu fenomene tip UFO, de apariția unei revelații ori de locul găsirii unui obiect istoric important ce va căpăta puteri mitice.
În perioada neolitică și antică, în aceste locuri unde se întâlneau fenomene inexplicabile ce bulversau oamenii și comunitățile, se construiau simple altare de piatră, discrete, retrase, puțin cunoscute (hotarul dintre lumi). Dacă fenomenele se repetau, locurile deveneau cunoscute și se transformau în locuri permanente, prin urmare se construia un lăcaș sacru. Alteori, un singur fenomen inexplicabil ori o singură apariție era atât de intensă și de lungă durată încât era suficent pentru a fi transformat în loc sacru.
2. observatoarele astronomice antice, locurile unde cei inițiați / instruiți, citeau ,,mersul cerului și al astrelor”, învățau despre sute de stele ori constelații, ce influențau prin fenomene directe ori nu viata comunității de obicei statornice și pastoral agricole. Acești astronomi singuratici erau considerați comunicatori direcți cu divinitățile ce populau Universul și evident, erau considerați oameni profetici iar locurile de unde se comunica cu cerul, la fel de speciale. Aceste observatoare s-au transformate ulterior în sihăstrii (doar cele importante) și nu au abandonat niciodată scopul inițial, lucru marcat prin stilul arhitectural de construcție, orientare și chiar printr-un ritual aparte.
Masa altarului ✟
Biserica Sânonilor a fost reconstruită pe un astfel de loc ce a avut la origini un observator astronomic și a păstrat detaliile arhitecturale ale unei astfel de clădiri speciale. Nișele și deschiderile din altarul de lemn, unele dintre ele lipsite de utilitate practică, cum este deschiderea din spatele Mesei Altarului aflată la jumătate de metru de podea (foto 6), dimensiunea diferită a geamurilor și așezarea lor, dezvăluie o precedență de altfel firească dacă ținem cont de locul unde se află construcția, pe un platou drept de munte, lângă o apă curgătoare, izolată într-o fostă mare livadă / pădure, poziționarea menhirelor de piatră de lângă Biserică, deschiderea impresionantă asupra bolții cerești, localizarea într-o zonă plină de cetăți și sanctuare dacice, existența sarcedoților a căror preocupare de a studia și interpreta mișcările astrelor a fost lăudată / apreciată de mulți istorici antici.
Într-un astfel de loc, prezența Mesei Altarului, această piesă uimitoare desprinsă din trecut, nu pare deloc întâmplătoare. Masa Altarului (foto 7) este formată din două părți: un picior constituit dintr-o bucată de coloană dacică ce păstrează ornamentația autentică și un disc mare ce pare a fi baza / postamentul unei coloane antice ori o piatră de moară.
Piciorul Mesei, adică bucata de coloană, pare a fi răsturnată, este așezată cu capul în jos dacă ar fi să ne ghidăm după forma și direcția urmelor dălții ce a modelat-o (majoritatea loviturilor vin de jos în sus în condițiile în care este mult mai practic să sculptezi lovind de sus în jos) fiind foarte bine înfiptă în prima temelie pe care s-a reconstruit clădirea de lemn. După o cercetare preliminară este posibil ca Piciorul Mesei să aibă o lungime dublă în interiorul podelei de lemn pe care meșterul lemnar a modelat-o cu dibăcie împrejurul coloanei pentru a o integra în noul altar creștin reconstruit după o amprentă mult mai veche.
Inițial, construcția menționată în 1790 era mult mai mică, cca. 10 metri lungime, având un acoperiș ca o ciudată proră întoarsă, lucru vizibil și astăzi, acoperiș ce nu este obișnuit pentru bisericile de lemn construite pe teritoriul României. Dar care seamănă mult cu interiorul unei peșteri, asta este senzația permanentă care te domină atât timp cât stai în Biserica Sânonilor și dacă privim din această perspectivă nu suntem departe de adevăr ori de intenția celor care au construit-o, reconstruit-o ori cei care știau de ce respectă acest model arhitectural.
Varianta originală a Bisericii ne arată o construcție de lemn mică, izolată, camuflată bine în natură, concepută pentru un număr mic de credincioși, cu un scop bine definit și cu adresabilitate restrânsă. Nu oricine avea loc acolo.
Biserica Sânonilor poartă o moștenire tăcută, teribilă ✟
Ornamentele de pe coloana devenită piciorul Mesei Altarului au fost scoase în evidență destul de ușor (foto 8 și 9) și ele continuă cu siguranță în jos sub podeaua de lemn; două linii frânte tip zig-zag înconjoară partea de sub discul de piatră, deasupra unui brău de ,,X-uri,, săpate în basorelief. Dedesubtul acestor ornamente, chiar la nivelul scândurilor din podea, pe direcția S-V este săpat un cerc cu un punct în mijloc, un simbol des întâlnit pe falx-urile dacilor și în toată civilizația daco-română având o semnificație spirituală puternică.
Acest tip de coloane cu acest tip de semne gravate pe ele, apar și pe columna lui Traian la altarele din munți ale dacilor, apar în perioada pre-dacică și pe ceramică, petroglifele, altarele, armele, bijuteriile Epocii Bronzului întorcându-ne în timp până în Neoliticul românesc.
Proveniența dacică a coloanei nu ridică întrebări, deoarece ne aflăm în zona cetăților, sanctuarelor, a centrelor urbane antice ale marelui popor antic, aici se desfășura viața de zi cu zi, aici se construia, aici se sculpta în piatră, aici se oficiau ritualuri sacre, de aici se cârmuia întinsul regat.
Discul așezat pe coloană este probabil o piatră de moară, deși la fel de bine ar putea fi postament de coloană deoarece este asemănător cu cel descoperit la Biserica Densuș. Varianta piatră de moară completează însă o imagine mult mai logică, legată de realitatea din Ținutul Momârlanilor și anume ocupația lor de bază încă din antichitate, păstoritul și implicit agricultura.
Sacralitate Milenară ✟
În plus, simbolistica pietrii de moară se integrează mult mai bine în contextul Bisericii Sânonilor și a conceptului de sacralitate milenară. Zdrobirea semințelor este considerată o a doua viață a plantei ce le produce (prima viața fiind germinația) încă din Neolitic, un ritual al fertilității deoarece ele urmau să devină făină și pâine, hrană vitală pentru o comunitate, o transformare aproape magică.
Acest procedeu se întâmpla în interiorul gospodăriei aproape de vatra casei și ca toate treburile din interiorul gospodăriei, erau atributul femeii – simbolistic vorbind, în spatele unei pietre de moară nu poate exista decât o femeie. În cazul Mesei Altarului de la Sânonilor acesta conține și o scriere pe marginea dinspre Răsărit din dreptul geamului prin care vin primele raze ale luminii Soarelui, literele din chirilica românească fiind descifrate doar în urma prelucrării imaginilor (foto 10 și 11).
Discul a fost folosit un timp la morărit, este șlefuit în câteva locuri, apoi a fost pregătit pentru a fi placa Mesei Altarului, atunci a fost și inscripționat, probabil după secolul XIV d.Hr. marcând inițialele numelui unui donator, constructor ori preot important care a oficiat în Biserică. În varianta că discul ar fi de fapt baza de susținere pe care se ridică un stâlp (un astfel de disc existând la Biserica Densuș, identic ca dimensiune și uzare) fiind luat ca și coloana dintr-un sanctuar / cetate antică din apropierea Petroșaniului de astăzi, logica construirii astfel a Mesei Altarului se bazează pe aceași tradiție a sacralității daco-românilor, iar acest lucru ar fi o descoperire uimitoare!
Păstrarea tradițiilor ✟
Tipul de altar de la Biserica Sânonilor este un altar care apare în tăblițele Cultului Cavalerului Danubian, cult caracteristic zonei de locuire al geto-dacilor pe teritoriul cărora se găsesc și cele mai multe astfel de reprezentări icoane. Nu doar asemănarea simbolurilor de pe piciorul coloană (foto 12) ci și tradiția existentă în Ținutul Momârlanilor face credibilă această teorie, cadrul necesar realizării inițierii / dramei cultice deja existând: – locul boltit tip peșteră sau intrarea într-o peșteră, unde se desfășoară acțiunea din icoana cabirică – chiar altarul Sânonilor se încadrează perfect în descriere, deși zona este plină de sute de peșteri încă necercetate unde se putea organiza inițierea antică; – prezența Marii Preotese, deci tradiția Matriarhatului – exemplificat prin piatra de moară.
Sărbătoarea națională ținută de momârlani de ✟ Nedeia de la Poiana Muierii ✟ comparabilă ca dimensiune cu Olimpiadele Grecești; serbarea Nedeia SânZienelor de la Straja; uriașa Peșteră a Jupânesei de dedesubtul cetății dacice Bănița; – frățiile ca bază a existenței unui cult inițiatic – însăși datinile momârlanilor de izolare autoimpusă, căsătoriile doar în interiorul comunității pentru păstrarea unei taine ori a unor tradiții proprii foarte prețioase, excluderea străinilor, legăturile strânse între membrii comunității și limbajul codat folosit și astăzi, frățiile legendare manifestate vizibil în perioada minieră a Văii Jiului.
Apropierea locului inițiatic obligatoriu de o apă curgătoare – Jiul de Est în cazul de față; – celebrarea specială a momârlanilor ținută și astăzi de SânGiorziu, cea mai clară rămășiță a serbării divinității cal / cultul calului din panteonul geto-dac, serbare manifestată și prin Căluș ca reminescență a Cultului Cavalerului Danubian.
Sânonii ✟
Tradițiile păstrate de momârlani spun că Biserica Sânonilor în forma ei originală, a fost ridicată de un Sân sau de o familie ce poartă acest nume Sân, se spune chiar că încă există aruncat prin munții din zona Vâii Jiului, acest neam. Evident, de-a lungul timpului informația se poate denatura puțin, păstrând curat doar o parte din adevărul primar lingvistic.
Sân este un prefix ce indică din antichitate sarcedoția unei persoane alese, preot ce inițiază mai precis, amintim SânSalas, SânSavas (din Munții Buzăului), SânZiene, Sân-Medru, SânGiorziu etc. prin urmare acest Sân trebuie să fie un fondator al acestui lăcaș sacru și prin puterea / importanța pe care o avea a rămas în memoria colectivă și a impus timpului un loc sacru, așa cum este păstrat și astăzi.
Religia Creștină care a preluat locul, l-a denumit SânIonilor în pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul și argumentează cu o legendă veche locală, culmea, tot antică precreștină, care contrazice denaturarea numelui original: exista un obicei vechi ca la miezul nopții de 7 ianuarie (toate sărbătorile precreștine au loc la miezul nopții spre deosebire de cele creștine care au loc în timpul zilei) pe pragul dintre Bobotează și Sf. Ion, flăcăii mai puternici luau de mâini și de picioare pe toți purtătorii numelui de Ion și-i aruncau de trei ori în sus, în urale și strigături.
Obiceiul numit ,,ridicatul Ionilor” este probabil o reminescență a dacilor care aruncau în sus pe cei mai vrednici dintre ei pentru a-i trimite la Zamolxe, într-o scenetă ritualică de mare impact pentru istoricii antici care au și menționat-o, neînțelegând însă nimic din substratul evenimentului cultic. Sânonilor sau Sânionilor, indiferent de numele prin care va răzbi timpului încă un mileniu creștin, Biserica de la Petroșani, Ținutul Momârlanilor, poartă o comoară inestimabilă, Masa Altarului – este posibil să nu fie o construcție pe de-a-ntregul dacică deși piciorul este o coloană antică tipic dacică poate chiar și altar la vremea lui.
Ansamblarea cu roata de moară pe post de platou este o dovadă a continuității daco-române respectănd o tradiție multimilenară ce însoțește toată spiritualitatea noastră, așa că avem în premieră rara ocazie de a vedea un fragment de sacralitate (foto 13) venită din timpul când ,,cei mai viteji și mai drepți dintre traci” anume dacii, făceau istorie. Moștenitorii lor, momârlanii, păstrând ca substrat cuvântul preindoeuropean ,,momă” (la români există termenul ,,mumă” poate semnificația cea mai corectă a cuvăntului preistoric) știu cel mai bine să treacă neschimbată prin moara timpului Masa Altarului din Biserica Sânonilor și uneori, doar uneori, îl lasă vederii celor care pot vedea și înțelege tezaurul lor.
Așa a fost și cel care a reconstruit cândva Biserica lăsând o placă de fondare semn a trecerii lui prin aceste locuri tainice (foto 14). Acum, aceea placă de piatră, ruptă pe o treime când a fost doborătă din pământ, stă în pridvorul Sânonilor și doar cei care știu bine istoria detaliată a locului vor găsi analogii interpretării scrierii chirilice românești de pe ea (foto 15 – 18).
Cu siguranță există și alte plăci asemănătoare care stau îngropate ori doborâte și acoperite de pâmânt împrejurul Bisericii Sânonilor din Petroșani așa cum povestesc cei care îngrijesc acolo, cu siguranță sunt și alte taine ascunse prin lemnul crăpat și ros al lăcașului, cuvinte ori artefacte care așteaptă tăcute, dar așa cum e legea firii „toate la timpul lor”.
Mulțumiri domnilor Roșca
© Europe GENESYS ™ & Emil
Părău Comexim R – PRO STRAJA.
Un material realizat de L. Tonitza
pentru 👉 Evenimentul Istoric ☝️
