Semnul Kogayon
Tradiții, credințe
& obiceiuri la Momârlani
Momârlanii trăiesc între două universuri unul aşezat în jurul Văilor Jiurilor, ştiut şi recunoscut, şi altul neaşezat şi nerecunoscut, cel din Kogayon. Cele scrise îşi caută loc şi timp, încearcă să intre în experiența de dincoace şi de dincolo, din fiecare om, cu îndrăzneala de a fi operă deschisă cititorului cu spirit şi îngăduitor şi ales. Autorul îndrăzneşte să o declare frumoasă şi convingătoare. De altfel, zeul cel mare al vechilor daco-geți spunea: „cuvintele sunt terapia sufletului!…” (cit.aprox.)
Spațiul Carpato-Danubiano-Pontic s-a manifestat (şi se manifestă, încă!) pentru vieţuitorii săi ca un loc în care virtuțile Omului adevărat stau în fața Europei: credinţa, bărbăția, atenția, concentrarea, înțelepciunea, setea de cunoaştere, grija față de cel de alături, dragostea față de limbă şi patrie etc. Toate acestea ar fi superflue, dacă nu ar fi curios definit spațiul numit Kogayon: un loc unde există pământ, apă, foc, aer, loc, simțire, nesimțire, această lume, cealaltă lume-amândouă laolaltă-soare, lună, mişcare, nemişcare, apariţie şi dispariţie, unde totul se mişcă şi totul stă, tărâm al Omului de Piatră, un capăt şi un început al suferinței, care se sprijină pe cât lasă Cerul la îndemână…
Zei şi zeiţe, semizei şi nimfe roiesc în Kogayon, cei mai mulți fiind fugari din Olimp, din Alpi, din Elbrus sau din Hiperboreea. Zânii şi zânele, personaje ale basmului nostru vin la „nedeile” cu drag întocmite şi prezentate aici, aşa credem. Din acest amestec, firul roşu se desprinde vizibil şi înconjoară totul în forma unei inimi pulsatorii. Cu riscul de a luneca în mit, cele cuprinse în cartea DUHUL MOMÂRLANILOR (Editura eLiteratura, Bucureşti, 2017) şi în cea de față intră în zona contradicţiilor dintre povestea mincinoasă” şi „adevărul etern”. Totodată, cititorul este invitat să descopere multe sensuri cu mare încărcătură și informații utile, majoritatea surprinzătoare. Nimeni nu poate fi îndemnat sau silit la a crede fără a cerceta; dar a ignora cu bună ştiinţă cele aflate la îndemână, cele petrecute în fața mai multor martori, poate fi o greşeală regretabilă.
Momârlanii, locuitori ai Văii Jiului, depresiunea înconjurată de munţii Şurean, Parâng, Vâlcan şi Retezat, străbătută de cele două Jiuri, de Est sau Ardelean, şi de Vest sau Românesc, formează o comunitate de o rară stabilitate şi trăinicie în timp, care a rămas până în ultima vreme foarte puţin cunoscută. Ar putea părea uimitor acest fapt, dacă nu am avea în vedere funcţionarea acestei comunități ca o entitate relativ închisă, în aşa măsură, încât «până în urmă cu câțiva ani şi căsătoriile se făceau în interiorul fiecărui sat, fără amestecul cu alte sate.»
În felul acesta tradițiile şi obiceiurile momârlanilor şi-au păstrat mai bine structura şi funcţionalitatea în timp, multe din ele fiind viabile şi în ziua de azi. În ceea ce priveşte termenul de «momârlan», el s-ar referi, după cum susţin băştinaşii mai vârstnici, la locuitorii din Valea Jiului, care au ridicat în lungul timpului, pe Kogayon, Oamenii de Piatră, numiți și momârle. Încă de la străvechii ktistai, preoții anahoreți zamolxieni, localnicii din masivele muntoase Şurean, Parâng, Vâlcan şi Retezat desfăşuau la Oamenii de Piatră ritualuri în rang celest, întru slava Înaltului…
Termenul ar mai putea fi explicat şi din grecescul momos, deoarece momârlanii îşi mai spun, în glumă, şi momo: oameni care stăpânesc, trăiesc în spiritul pământului, în sufletul locului, buni crescători de animale, păstrători ai datinilor, obiceiurilor, tradițiilor străvechilor daci, cei care au refuzat cu îndârjire să se amestece cu veneticii (pe care îi numesc barabe), trăind în munți, cu fruntea lipită de stele. Sau, după unii, s-ar putea explica prin cuvântul maghiar maradvány, însemnând rămăşiţă (de daci!). Concentrată asupra ei însăși, comunitatea momârlanilor a păstrat și păstrează tradiţii şi obiceiuri specifice, foarte puțin alterate de timp.
Regăsim în aceste tradiții puternica infuzie de sacru, specifică tuturor riturilor, căci, în esenţă, tocmai acesta este rolul lor: saltul din profan în sacru, garantarea în acest fel a bunului mers al lucrurilor. Sacrul este componenta principală, explicită sau implicită, a tuturor riturilor, tradiţiilor, creştine sau precreştine. Surprinzând prin frumuseţea şi trăinicia lor, prin puternica racordare la sistemul general de tradiţii, în ciuda caracterului de comunitate relativ închisă adoptată de momârlani, surprinzând mai ales prin puternica lor vitalitate, tradiţiile momârlanilor reprezintă o firească racordare a istoriei culturale vechi la actualitate, vorbind despre perenitatea structurilor psihologice, despre specificitate, despre mândria apartenenţei la un neam de păstori al cărui cuvânt în istorie abia acum se face auzit pe deplin. Momârlanii: tradiții, credințe & obiceiuri. Editura Confluențe, Petrila, 2011. Ioan Dan Bălan & Elisabeta Bogățan.
