1. Înverjelatul
Aflarea ursitei cu blidele
Ajunul Anului Nou, prag între anul cel vechi care s-a sfârşit şi anul cel nou care e pe cale de a se naşte, este atât ziua când se merge cu pluguşorul , cât şi ziua unor practici divinatorii sau magice precreştine.
Izvorât din dorinţa nerăbdătoare de a afla viitorul, înverjelatul, atestat în întreaga Vale a Jiului, de Est şi de Vest, chiar şi la colibele din munţi, în Ajunul Anului Nou, este un obicei atât de vechi încât se consideră că ar fi păstrat încă din vremea dacilor. „Se zice că numele vine de la o împletitură de nuiele (vergele) de care fetele trăgeau ca sâ-şi afle ursitul în noaptea când „cerul se deschide”. De obicei aceasta se putea face și în noaptea de Bobotează sau de Sântandrei, iar în unele locuri chiar de Paşti.’ „În Vulcan şi Dealu Babii existau o serie de datini legate de săr- bătorirea noului an. Astfel, se grupau mai multe familii, rude sau prieteni, care îşi alegeau o gazdă la care mergeau seara, în Ajun de Anul Nou. Aceştia erau omeniți de gazdă cu țuică caldă şi uneori cu plăcinte cu scrob sau făcute din cartofi răzăliţi care se aşezau pe un blid și în timp ce se suprapuneau între ele erau aşezate în formă circulară nuieluşe subțiri de salcie. Când trebuia să se servească erau invitați feciorii să le taie.
Cei neavertizați, spre amuzamentul general, cei ce aveau cuțit rău ascuțit împrăştiau plăcintele. Aproape de miezul nopții, gazda invita musafirii să treacă în odaia alăturată. În acest timp, el ascundea pe masă, sub blide, obiecte alese din timp precum: cărbune, inel, pieptene, tămâie, oglindă, lână, sare, zahăr. Erau invitate mai întâi fetele la întorsul blidelor. În funcţie de ceea ce descopereau sub blid, aşa urma să le fie sortitul; dacă respectiva descoperea cărbunele, iubitul era negru, dacă descoperea inelul, urma să aibă părul creț, pieptenele simboliza un bărbat cu dinții rari, tămâia găsită sub blid însemna că bărbatul respectiv va fi un om credincios, oglinda simboliza un om frumos şi elegant, lâna însemna un ales păros, sarea simboliza omul rău, zgârcit, în opoziție cu zahărul care însemna un om dulce, plăcut, blând.
Apoi veneau feciorii la rând, făceau acelaşi lucru, după care veselia domina întreaga noapte. La colibele din partea Jiului de Est, aflarea ursitei cu blidele desfăşura cam în acelaşi mod, chiar dacă interpretarea simbolului zentat de obiectele folosite prezenta unele diferențe: „O activitate mai intensă era întâlnită în noaptea Anului Nou la colibele din Curmătura Jiețului. Aici colibele erau mai aproape unele de altele şi mai multe decât în alte părți. La fiecare colibă existau oi şi vaci îngrijite de mai multe persoane, încât (…) nu era greu ca în noaptea de Anul Nou să se adune la o colibă dinainte hotărât chiar 20-30 de persoane. Distracția cea mai mare în această noapte era „înverjelatul”, care începea de cu seară.
Pe o masă se aşezau de obicei 12 blide (câte luni are anul) cu gura în jos, acoperind fiecare câte un obiect. În colibă rămâneau doar, regizorii, care le amestecau; concurenții şi mai ales concurentele (bineînțeles tineri) care participau la ritual în dorinţa de a-şi afla ursita sau ursitul, ieşeau din colibă şi se întorceau când „cărțile” erau făcute. Unul dintre concurenți ridica un blid şi, în funcție de ceea ce găsea sub el, se interpretau calitățile ursitului. O oglindă găsită sub blid vestea că viitorul soț va fi frumos, drăgăstos; biciul însemna că va fi căruțaş, lâna însemna că ursitul va fi păros, sarea că va fi sărac.
Pentru cine găsea cărbune însemna că ursitul va fi oacheş, negru, pâinea sau bănuțul întrevedeau un ursit bogat. Mărgelele descoperite sub blid îți indicau faptul că viitorul ursit va plânge la beţie, pieptenele îți ursea un partener colțat, cu dinții strâmbi, peria, că va fi bătrân, o bucată de băţ îți „şoptea” că va fi bătăuş şi te va mai altoi din când în când. Ghemul de ață te avertiza că vei avea un ursit guşat, iar morcovul, unul cu nasul mare.
Pentru feciorul care găsea inelul însemna că ursita nu va fi cinstită. După fiecare concurent, „făcutul blidelor” se repeta, căci fiecare trebuia să-şi aleagă din totalul celor douăsprezece blide, nu din ceea ce rămânea de la precedentul. Bineînțeles că pe seama „virtuţilor” ursitului fiecăruia se comenta îndelung, se făceau glume zile la rând, nu numai în noaptea Anului Nou. În afară de practica înverjelatului, (aflarea ursitei cu blidele), în Valea Jiului, se mai întâlnesc, în noaptea dintre ani, aflarea ursitei cu pocia şi aflarea ursitei cu stoborii / spetezele gardului.
2. Aflarea ursitei cu pocia
În apropierea colibelor din Curmătura Jiețului curge pârâul Muncelul, afluent al Jiețului. Noaptea, la ora 24, când înverjelatul trebuia să se fi terminat, băieţii şi fetele luau câte o „pocie” (par pentru fasole) și în grup se deplasau cu toții la acest pârâu. Aici, după ce fiecare își făcea un semn pe pocie pentru a o putea recunoaşte, le aşezau deasupra pârâului , la un lat de palmă de oglinda apei, sprijinindu-le cu capetele de cele două maluri. Dimineața, numai în grup, se deplasau la pârâu pentru a-şi identifica fiecare pocia. În funcție de grosimea stratului de gheață depus în cursul nopții pe pocie, se putea aprecia cât de bogat va fi ursitul sau ursita, apreciind câte ,,darabe” de pământ ar putea avea.
3. Aflarea ursitei cu stoborii / spetezele gardului
Asemănător cu alfarea ursitei cu pocia, aflăm cum se practica obiceiul la colibele din Curmătura Jiețului : ,,Întorşi la colibă, pe rând, tinerii şi tinerele erau legați la ochi și puşi să numere dintr-un anumit loc indicat de ,juriu” zece polmaci (speteze) din gardul ogrăzii ce se afla în apropierea colibei. Aşa cum arăta speteaza a zecea, aşa urma să fie ursitul, înalt, drept, noduros, crăcănat etc. (…) și la unele din casele diferitelor sate se practica înverjelatul, precum şi numărătoarea din zece în zece a spetezelor din gard”.
Sau în zona Vulcan – Lupeni : „Unele fete dornice de măritiş ieşeau în puterea nopții la orele 24, când anul se schimba, şi se îndreptau spre gardul care înconjura ograda casei; fiecare avea în mână un fir de lână de culoare diferită; ajungând în dreptul unui ,,stobor” (scândură din care era construit gardul) nimerit la întâmplare, il lega la vârf cu ața respectivă. De precizat faptul că dacă nu era suficient de întuneric afară, fetele erau legate la ochi de mame şi conduse până la gard. In revărsatul zoriilor, fata, văzând stoborul legat de ea, ştia cum va fi alesul: – dacă stoborul era înalt însemna un bărbat înalt; – dacă se întâmpla ca acesta să fie mai lat şi mai scurt însemna că bărbatul era mic şi gras; – dacă nu era tocmai drept, era posibil ca viitorul mire să fie cocoşat sau strâmb.”
Fata care a nimerit un stobor frumos se bucura, iar cea care nu a avut noroc se întrista, însă supărarea era de scurtă durată. După ce petreceau o noapte la cântecul fluierului, obosiți, dar bine dispuşi, gospodarii își luau rămas bun de la gazdă, întorcându-se spre casă.
4. Calendarul de foi de ceapă
Este atestat deopotrivă pe Valea Jiului de Est, cât și pe cea de Vest, în Ajunul Anului Nou, deși tot cu rol divinatoriu, are un caracter mai practic, de programare orientativă a muncilor în anul care începe.
„Pe bătrânii satului îi interesa mai mult cum va fi vremea în anul care vine, cum va fi timpul primăverii, când dă colțul ierbii și la semănatul bucatelor, cum va fi timpul în perioada când se va face fânul, cum va fi zăpada în iarna viitoare şi cea prezentă. Pentru acest lucru ei făceau renumitul „calendar de ceapă”. O ceapă mare, sănătoasă, era tăiată în două jumătăți, selectându-se 12 găoace din care se îndepărta pieliţa subțire. Acestea se aşezau în două rânduri, câte şase, botezându-se fiecare după câte o lună a anului. În fiecare se punea aceeaşi cantitate de sare, câte un vârf de cuțit. Se lăsau de seara până dimineaţa pe masă. În funcție de cantitatea de apă rezultată din topirea sării, se stabileau lunile ploioase, lunile secetoase, precum și cele moderate de peste an. După cum ne spunea Moian Anica din satul Jieț care practică şi acum acest obicei (ca de altfel aproape toţi ţăranii), «calendarul acesta nu te minte niciodată».”
Mai sunt şi alte obiceiuri, care, fiind vorba de pragul dintre ani, aproape toate au sens divinatoriu… Astfel, de exemplu, în Ajun de An Nou se pune o crenguță de măr într-un vas cu apă, la fereastră. Dacă crenguța înfloreşte până la Bobotează, va fi o primăvară bună.
Extras din
MOMÂRLANII
de Ioan DAN Balan
& Elisabeta Bogățan
