Din pragul istoriei
Fondul cultural şi elementul etnic
autohton stabilit aici de milenii… !
Ceramică din comuna primitivă în Straja, tezaurul monetar de argint din Petroșani, bustul lui ARES din Munții Vâlcan / Lupeni…
PALEOLITIC (1.000.000 – 10.000)
Cele dintîi urme sigure despre existenţa unei vieţi omeneşti pe teritoriul Văii Jiului (ca şi pe întreg teritoriul României) apar din faza destul de târzie a epocii pietrii cioplite, din asa zisa fază “musteriană” a paleoliticului mijlociu. Locuintele acestor fiinţe umane erau peşterile precum și terasele potrivite ale râurilor, iar hrana lor o constituia culesul și vânatul. Oamenii duc o viaţă mai mult nomadă, trăind, după depăşirea stadiului de “hoardă” (în paleoliticul inferior), în o organizație primitivă gentilică. Urmele materiale ale activităţii şi chiar unele resturi fosile ale omului paleolitic au ieşit la iveală în mai multe locuri din Transilvania (peştera Cioclovina) cât și în peştera din dealul Straja – Lupeni unde s-a găsit ceramică din perioada orânduirii comunei primitive.
PERIOADA DE TRANZIȚIE DE LA NEOLITIC LA EPOCA BRONZULUI (2500 – 1800)
Descoperirile arheologice (mai vechi sau mai recente) fac dovada stadiului de dezvoltare atins de către comunităţile omeneşti jiene, aflate în pragul istoriei (cultura Coțofeni, cu o vechime de circa 4.000 de ani). Perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului cu transformări profunde, prilejuite de progresul local dar și de impulsul dat de triburile nou venite din răsărit, nord-est şi sud.
Pătrunderea în valuri succesive a unor triburi nomade indo-europene, nord-pontice în spaţiul carpato – balcanic duce la dezagregarea vechilor culturi neolitice, fără a elimina însă fondul cultural şi elementul etnic autohton stabilit aici de milenii. Sporeşte rolul şi importanta uneltelor de aramă. Noii veniți dau o mai mare amploare păstoritului, introduc calul domestic, aduc primele obiecte de argint, răspândesc ornamentul cu şnur pe un vast spațiu geografic, impun graiurile indo-europene. CULTURA COȚOFENI este cultura cu ce mai întinsă arie geografică de răspândire (Transilvania, Banat, Oltenia, vestul Munteniei) în perioada de trecere spre epoca bronzului. la naştere pe fondul culturilor Sălcuța , Petrești, în urma unor influente răsăritene şi meridionale. Răspândirea a numeroase obiecte de aramă.
EPOCA BRONZULUI (1800 – 800)
Metalurgia bronzului, originară din Orient pătrunde prin ținuturile sud-estului european în regiunile carpato – dunărene la începutul mileniului 2 înainte de Christos. Din bronz (inițial rar şi preţios) sunt făurite cu precădere arme, pumnale săbii, topoare, coifuri, vârfuri de lance şi săgeți, podoabe şi obiecte de cult, ulterior şi unelte. Apare fibula sau agrafa pentru prins îmbrăcămintea.
EPOCA FIERULUI
800 î. Hr. – sec. 1/3 d. Hr.
Fierul, al treilea metal (după aramă și bronz) folosit la făurirea uneltelor, joacă un rol revoluţionar în istorie, accelerând într-un ritm necunoscut până atunci dezvoltarea societăţii umane. Astfel, la 25 august 1869, cu prilejiul lucrărilor de construire a căii ferate și gării din Petroșani s-a găsit un tezaur monetar de argint (peste 200 de monede), tetradrahme barbare de imitație după monedele macedonene emise de Filip al II-lea (născut 382 î. Hr. la Pella mort 336 î.Hr. la Aigai), alături de o serie de materiale arheologice aparținând începuturilor epocii fierului. Potrivit unei cronologii recente referitoare la perioada emiterii monedelor la geto-daci, tezaurul descoperit la Petroşani se încaderază în grupa l-a, accea a imitațiilor servile după prototip şi se datează în secolul III înainte de Christos. Epoca fierului este împărțită în două perioade: prima vârstă a fierului – numită conventional şi Hallstatt după o localitate cu acest nume din Austria și a doua vârstă a fierului – numită Latene după aşezarea de pe malul lacului Neuchatel (Elveția).
Secolul II î.Hr. – secolul I d.Hr.
Pe o înălțime denumită Dealul Bolii (circa 1.000 metri altitudine) în apropierea comunei Băniţa a fost descoperită o cetate dacică puternic fortificată, importantă verigă în sistemul defensiv al fortificaţiilor din Munți Orăştiei. Înconjurată din trei părţi de pante prăpăstioase, cetatea era accesibilă numai în partea ei nordică acest unic drum fiind succesiv fortificat cu un val de piatră și pământ.
Eliminând această cetate fortificată de pe harta strategică a ținutului ar fi însemnat să rămână fără apărare dinspre Bazinul Văii Jiurilor întreaga regiune muntoasă de la Sud de Orăștie. După ultimele cercetări arheologice fortificația a fost distrusă în primul război daco-roman, în 101-102 d.Hr. Alături de băștinași geto-daci care vor constitui majoritatea populației se vor așeza și coloniști veniți din toate colțurile imperiului… viața își urmează cursul normal în Valea JIULUI.
Bustul lui ARES
Descoperirile arheologice au arătat urme neînsemnate de minerit roman ce se pot vedea la Jieț unde minerii agatârșilor spălau aur. Deasemenea, romanii au extins exploatarea aluviunilor aurifere de la Petroșani spre Lupeni, în aceste aluviuni fiind descoperit bustul lui ARES.
Ares în mitologia greacă era zeul războiului. Se numără printre cei doisprezece zei ai Olympului şi era fiul lui Zeus şi al Herei. La romani Ares era identificat cu zeul Marte. Marte era fiul lui Jupiter şi al Junonei şi una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Jupiter și de Quirinus). Romanii îl considerau drept protectorul lor și tatăl lui Romulus si Remus. Era, la origine, zeul renaşterii naturii devenind, mai târziu, zeul războiului şi al agriculturii.
Unul din busturile din bronz ale zeului ARES se găseşte la “Muzeul Mineritului” din Municipiul Petroşani. Istoria Petroșaniului în date de Ioan Velica, Editura Focus, 2004.