Hramul Hiperboreenilor
În fiecare an se ţinea în miezul verii hramul hiperboreenilor de la „Tronul strămoşilor”, situat din vremuri imemoriale în partea de nord-est a Hatzegland-ului. Veneau călări pe cai albi şi pe jos, în straie albe, cei mai de seamă reprezentanţi ai agatârşilor, sciţilor, tracilor, geto-dacilor, pelasgilor din Carpaţi, cimerieni de lângă Mare, moesi de dincolo de Istru, precum şi dardani, strămoşi ai troienilor, de lângă Marmara.
În acele zile de post şi sărbătoare, de după secerişul grâului şi de dinainte de culesul strugurilor, preoţii acestor seminţii carpato-danubiano-pontice, cititori în stele, în pietre, în firele de iarbă şi în flori, în copaci şi în nori, priveau şi contemplau stelele în miezonoptici, pomenind pe cel dintâi şi pe cei dintâi dintre pământenii care au păşit întâia dată în urmă cu milenii în Ţara Haţegului – care nu este o ţară, ci un continent!
TRONUL
„Tronul strămoşilor”, aşa cum îl botezaseră înaintaşii lor, de dinainte de creştinism, le era deopotrivă altar de jertfă spirituală, amvon al tăcerii şi depozit-arhivă al tuturor gândurilor, cuvintelor, rugăciunilor şi faptelor virtuoase ale hiperboreenilor, pe care preoţii încercau de fiecare dată, an de an să le descopere, să le citească şi să le desluşească, pentru prezent şi pentru viitorul urmaşilor lor. Marele lor preot, cu plete pe umeri, barbă albă şi veşmânt lung, alb şi curat, primea din mâinile a şapte preoţi pe mâinile sale, tainicele „brăţări getice”, ca pe nişte „cătuşe” de aur ale spiritului strămoşilor şi „mânecuţe” ale închinării „în duh şi adevăr”. Lăsat singur pentru trei ceasuri în cea mai senină şi limpede noapte, pe „Tronul strămoşilor”.
Marele Preot Pelasg, de dinainte de Deceneu şi de după el, se ruga în taină lui Dumnezeu Creatorul pentru întreg poporul hiperboreenilor şi pentru toate neamurile, seminţiile, triburile şi ramurile etnice ale acestora, pentru destinul lor sub soare şi pentru rostul lor sub luna plină şi sub cerul înstelat. În miezul verii celei dintâi de după Naşterea lui Hristos în Betleem, Marelui Preot Pelasg i se descoperi în vedenie, noaptea, la „Tronul strămoşilor”, Constelaţia „România”, după harta incompletă a cerului săpată şi adâncită an de an şi pecetluită pe lespezi de piatră, de fiecare înaintaş al său.
Mitropolia Banatului † DANIIL
Astfel, el văzu cu ochii minţii pe fondul cerului albastru nocturn, de culoarea cernelii, conturul roşu aprins ca de limbi de foc de Rusalii al României de azi, trasat de sabia de foc a „îngerului păzitor al Geţiei”, înlăuntru hotarelor căreia alţi şapte îngeri îmbrăcaţi în alb, încinşi cu brâie de aur şi având cununi de spini de aur pe cap, fixau, pecetluiau şi rânduiau, o mulţime de stele galbene strălucitoare, mai mari sau mai mici, după numărul, numele şi locul „davelor” sau cetăţilor strămoşeşti, de la nord şi de la sud de Carpaţi, de la nord de Dunăre şi asfinţit de Pontul Euxin; toate stelele având în mijlocul lor Crucea de lumină de pe Caraiman!
Marelui Preot Pelasg i se întipări pentru totdeauna în adâncul sufletului său vedenia despre „Constelaţia România”; poruncind în zorii acelei zile tuturor însoţitorilor şi slujitorilor săi, să-i adune şi să-i aducă din albiile râurilor din împrejurimi: Sargeţia, Râul Mare, Galbena şi Sibişel, pietre şi pietricele albe, galbene, roz, roşii, maronii şi albastre, cu care el avea să traseze şi să umple în jurul „Tronului străbunilor”, harta „Constelaţia România”, pentru urmaşii urmaşilor lor. Atunci i se descoperi Marelui Preot Pelasg şi taina Episcopului răstignit şi nepogorât de pe cruce până la Învierea cea de Apoi.
† Circuit Ecumenic †
† In Memoriam † Gelu Vlădoiu †
Ⓒ Mitropolia Banatului † DANIIL.
