Acvila albă a Şureanului

by | Sep 26, 2021

LA TĂUL ROŞU

Acvila albă a Şureanului a țipat nervoasă deasupra stâncăriilor vopsite în creta secetei prelungite, apoi s-a repezit peste Poienile Tăienilor. Omul i-a văzut ochii mari, incandescenţi şi a tresărit, gestul păsării era semn clar, mai ales că sus bolta se împărțea în două, adică în albastru senin şi negru clocotitor. Se grăbi să-şi schimbe hainele transpirate cu altele scoase la iuțeală din rucsacul sprijinit ре lespezile îmbrăcate în muşchii uscaţi ai Omului de Piatră.

Pasărea se rotea în cercuri din ce în ce mai mici, norii se vălătuceau dinspre Muntele Negru şi briza serii, din ce în ce mai rece, îl sili să folosească bluza de vânt, în timp ce calcula cât timp îi lua să ajungă la adăpost. A aruncat o privire peste Tău; codrii aveau vârfurile arborilor în marş jur-împrejurul ochiului de apă şi păşunea alpină pătată cu verde închis şi maro, cu roşu şi galben era fularul lăsat să atârne peste câteva izvoare şi pârâiaşe care cântau grav, a furtună care se apropia.

Când toamna venea parcă alergată de timp peste muntele uscat, insectele şi păsările mici tăceau, căutau locuri de adăpost; sfidători, ulii şi corbii, şoimii şi vulturii căutau valuri de aer, îşi încercau puterile peste adânciturile dintre cleanțuri, îşi sileau puii să vâneze şi să semnalizeze pericole.

Frumusețea sălbatică a Kogayonului

În singurătatea sa, omul avea griji sporite şi toate semnele se împleteau întru măsuri adecvate, dar cine să-l oprească a se bucura de frumusețea sălbatică a Kogayonului, a uriaşelor platouri dintre Comărnicele şi Dobrăi, dintre Muntele Pătrului şi bătrânul Şurean?

„Dă-ți voie să iubeşti ce e în fața ta!”, spusa asta îl silea să tragă aerul tare în piept şi să se întrebe sau să întrebe strigând spre vârfuri, dacă mai e vreun nebun pe-acolo, dacă mai e cineva care să creadă, să spere a trăi în spiritul strămoşilor…

De altfel, se ştie, cum să intri în sufletul muntelui dacă te ții departe de el, cum să intri în sufletul Inaltului dacă te ții departe şi de acesta? Şi-apoi, dacă e să te iei după spusele celor vârstnici sau după legende, câți vor fi să te susțină dacă le vei spune că Tăul Roşu e cel despre care e vorba în legendele băştinaşilor din masivul Şurean… In atmosfera violetă a înserării încă se deosebeau fâşii de lumină curată peste culmile pe care câțiva tarabostes, de pe vremea lui Decebal sau mai de dinainte, ridicaseră cetăți la Bănița și Petros, la Bar, Crivadia, Ponor, la Bolii sau la Sterminos.

„Voi iubi ce e în faţă şi voi prețui ce e în spate!”, îşi strigă să se audă printre darabanele pornite de sus, apoi înşfăcă rucsacul şi bâta din corn devenită piolet cu vârf, îndesă pe cap pălăria şi călcă poteca spre conacele individuale ale Tăienilor momârlani, ale ciobanilor care coborâseră animalele către păşunile de jos. Se orientă către un conac aşezat sub culme, între brazi, care avea o pisanie” cioplită în lemn tare, în care un anume Pătru Tăian era pomenit, adică i se aduceau mulțumiri pentru ce ridicase cu ajutorul lui Dumnezeu şi al familiei, era cu, fără îndoială, un înaintaş al său…

Doi pârşi, cam nepăsători, se plimbau pe acoperişul de siță groasă şi nici că le păsa că omul bătea cu bocancii de munte în blănile groase de la intrare. Se aruncară în arborii din jur doar când picăturile de ploaie începură să cadă şi când omul părăsi rucsacul pe târnaț, grăbit să adune hribi şi ciuperci de toamnă, ciobăneşti, erau puzderie de jur-împrejur, pentru masa de seară.

Dascălului nu-i era frică de nimeni şi de nimic: era convins că Dumnezeu făcea parte pentru şi dintre oameni, poate de aceea îşi repeta spusele Pithyei, cea cu cine mai ştie ce legături prin Olimp: „cunoaşte-te pe tine însuți şi vei fi egalul zeilor”, dar tot el îşi spunea că egalul zeilor s-ar putea ori ba, dar cu Dumnezeu relația era alta, cam încordată, de vreme ce mereu îl sâcâia cu…

„dacă ne-ai făcut după chipul şi asemănarea ta, de ce-mi ți-i neamul cu fruntea în țărână şi cu un singur pumn strâns şi muşcat mereu cu dinții? Trebuie să mă botez cu sângele din Tău, Doamne, să pot controla toate furtunile din mine, cele stârnite cu câteva milenii mai devreme de încleştările daco-romane, Taia îşi are izvoarele în masivul Şurean şi numele meu e Tăian, trebuie să fac asta, parcă ar fi predestinat!”

Bătrânul apăru de niciunde, apăru de peste tot. -Am găsit pe plită câteva linguri de tocană, Dascăle, la munte, se spune, te descurci cu ce găseşti, am luat şi un colțuc de pită, că măruntaiele îmi devin necuviincioase de foame. Totodată, să nu-ți pui întrebări de felul ,,cum de eşti aici? de unde vii”? Te rog să stai liniştit, cândva ne-am întâlnit, poate îți aminteşti, poate nu, era ceva legat de visele privind „Caietele Kogayonului”, sunt peste tot, ca timpul, ca drumul, o scriitură despre Calea vietii…

Mocănească acum, ploaia de afară se juca în violet, erau conuri în aceeaşi culoare pe brazi şi molizi, erau arbuşti de afin, bețe aproape uscate de zmeur și rugi de mure pline cu boabe coapte.

Omul trase bituşca de oaie spre peretele de bârne şi aşeză ca pernă, sub cap, o mânecă. Se pregătea. -E mâncare gătită destulă, am şi de-ale noastre, de-ale drumeților neastâmpărați, slană şi brânză uscată, mâncă să te saturi, ai noştri, ai mei, adică înaintaşii şi urmaşii dacilor, momârlanii sunt dintotdeauna darnici.

Da, vom fi liniştiți pe partea asta, nu o să-mi pun întrebări, s-ar putea ca ele, întrebările să mă pună” în nelinişte…, dar asta nu inseamnă că mănânci fără să bei din ploscă, se ştie că Dumnezeu a creat apa…

-… Dar că omul a făcut vinul şi țuica ?!
-Țuică purtăm la drum lung şi înalt.
-Bună țuică, Dascăle, merge bine şi cu lumina opaițului mov, bine că ai aprins seu şi răşină, parcă ai împrumutat peste timp lumina vie a ultimei încleştări de lângă Tău, dintre daci şi romanii sosiți de prin Moesia, parcă, cei care îşi încropiseră castrul pe Vârful lui Pătru.

Iartă-mă, eu o să vorbesc mâncând, amintându-ți că omul cu stomacul plin scoate din el râset de copil şi tril de pasăre. Ai vreo nedumerire ? De ce zâmbeşti larg ? Istoria… -Nu ştiu ce este Istoria, unii spun că e o femeie care vinde interese şi plăceri, însă mie îmi plac hainele pe care le porți, ai trecut cu ele nenumărați ani, haine din lână albă, din lână neagră…

-Care ani, Dascăle? Sunt aievea, înainte de a te trezi am numărat cioiuri şi găleţi, vedre şi cupe atârnate în locul de comarnic, toate vasele necesare oieritului sănătos, obiceiul cel străbun şi tot ce e aşezat cu grijă în „frigiderul baciului”… îmi plac lucrurile acestea, întocmirile de lemn în „coadă de rândunică” şi aerisirile, costoroaiele de peste focul aşa numit veşnic, fumul dirijat să alunge muştele… îmi place şi grija omului pentru om, să lase drumețului ceva de-ale gurii şi lemne pentru foc. Alb şi negru? Haina şi viaţa omului sunt făcute din asemenea culori şi împletituri, nouă de ceva timp încoace încep să ne placă tocmai cele care sunt pe cale de dispariție ?! Dacă dormi sau eşti treaz nu contează, tot vei auzi ce spun, poate am fost, poate nu am fost în cumplita bătălie, la vâsta mea uitarea are iertare şi moartea nu are însemnătate când nu bagi viața în seamă.

Ce trăieşti acum şi aici, ce visezi sau numai ți se pare, că eu sunt sau nu sunt cu adevărat n-ar trebui să te apese, cum n-ar trebui să te apese grija pentru destinația ,,Caietelor Kogayonului” şi nici soarta pe care o porți în tolba naşterii, înțelegi? Prin ei treceau timpul şi lumina mov, ceva ori cineva se juca bucurându-se că amândoi pipăiau lumina şi timpul, unul cu buzele când vorbea, celălalt cu urechile când asculta; amândoi sculptau în şi din memorie…

Zamolxes ne-a întors spatele…

-Au fost zile de lupte îndârjite, cu nenumărați morţi, pe timpul primei ploi de toamnă care bucura pământul după jumătatea de an de secetă cumplită, seceta care obligase luptătorii de elită din cetățile dacilor să se predea. Erau cei rămaşi fără hrană şi fără apă, lipsa apei însemnând că instalațiile de răcire ale hranei nu mai funcționau, asta ducând la alterarea cărnii. Nu ştiu ce blestem a fost atunci, dar fagii şi-au pierdut frunzele până la Ziua Ursului, coniferele deveneau întâi arămii, apoi căpătau culoarea morții. Zamolxes ne-a întors spatele…

Luptele au început pe arşiţă şi secetă, apoi a venit ploaia de toamnă, grea şi rece, o aşteptau oamenii şi animalele, codrii şi poienile cu păşuni arse. Valea mare a Tăului, dintre Jigoru şi Poieni, era acoperită cu mormane de leşuri, din care ploaia ducea spre Tău sângele lor tânăr, luptătorii erau în floarea vârstei şi pierderea lor silea codrii să plângă printre frunze însângerate.

Coifurile dacilor (căciuli de miel sau oaie în care îndesaseră lână întărită cu mestică de molid alb, răşină, cleiuri şi apoi uscate la soare), de-atâtea lovituri primite se asemănau cu stranii coroane împodobite cu chihlimbar şi alte pietre scumpe. În scuturile făcute din piele neargăsită şi ținute în zeamă crudă de fag, frasin şi mesteacăn, romanii înfigeau atâtea săgeți încât vârfurile de metal rămase îngreunau până luptătorii daci abia puteau să le ridice! Dar, chiar dacă mureau dacii, chiar dacă mureau romanii, deasupra zonei se roteau suflete noi, care sfidau moartea, înțelegi ? Apoi: -Ne-ajunge cât am murit împreună, comandante, ce-ar fi acum să încercăm să trăim împreună?

Au ridicat ruguri şi trupurile care ardeau trimeteau Tăului culorile flăcărilor cărora fulgerele tardive ale lui Zamolxes le întocmeau aureole, erau aureolele eroilor! Din ochii bătrânului, care era aşezat pe un chituc între comarnic şi dormitor, curgeau izvoare rubinii şi drumul lor era tot spre Tăul Roşu. Precum în urmă cu două mii de ani, izvoarele rubinii gemeau în durere şi revoltă, în neputință față de soartă. Bine zis, gem încă!

Dascălul se chinuia între somn şi trezie, nu avea putere să se mişte, doar asculta, nu era vrăjit, surprins doar că unele vise, poate coşmarurile sale, purtau prin timp cruzime şi temeritate, purtau şi mult adevăr. S-au spus destule, toate întru apucăturile munteanului lăsat la vatra îndeletnicirilor, multe întru spiritul pământului… L-a privit plecând cu lumina zorilor, când zburătoarele şi sălbăticiunile muntelui se adunau sau se despărțeau.

Acvila

A ieşit în târnaţ ştia cărarea spre Tecuri şi spre Valea Orăştioarei, într-acolo pleca vârstnicul, nu era nevoie să afle de ce. Într-acolo se îndemnau a plecare gândul şi sufletul şi trupul care era uşurat, golit parcă de sânge şi carne. Bătrânul înainta prin ceața deasă a dimineții făcând cărare nouă şi luminoasă, se asemăna cu profetul care desfăcea cu toiagul marea ca poporul său să ajungă în Țara Făgăduinţei. Deasupra lui apăruse acvila şi se întrebă în gând dacă pasărea dădea anume semn.

Deodată zvâcni cu sprinteneală. Se auzeau dinspre Ținutul Momârlanilor de pe Jiuri câini vrednici, trecea o turmă în trashumanță devreme şi omul nu avea timp să stea de vorbă cu ciobanii mereu guralivi. Îşi trase rapid bocanii de munte, zvârli cojocul pe cârligele de jupuit oile sterpe, îngrăşate pentru sloi, şi coborî în goană spre Tău, ascuțindu-şi cât putea privirile. Pe măsură ce se apropia, zona ochiului de apă se lumina, uşor se încălzea aerul şi nenumărate rotocoale roşii colorau oglinda lacului, vibrând ca umbra morții în deşert, când soarele arde fără milă.

Chipul de DAC

Totodată, în întreg, Tăul Roşu părea o inimă uriaşă, care vibra, mistuită de păcate tăinuite. Îşi afundă mâinile răcorindu-se, căutând să înțeleagă ceea ce s-ar putea numi taina. Dinspre cel plecat, care desfăcea moina şi ceața dimineții, soarele năvăli cu vibrații de istorie şi mit. Atunci se văzu clar în oglinda apei care se liniştise, pe fundalul cerului senin: chipul de dac al Tăianului se desena normal dincolo de zimțurile coniferelor, se descoperi cu barba nerasă şi cu plete purtătoare ale năprăsniciilor rememorate în nopților trecute. Speriat, îşi trase mâinile afară din Tău, le trecu peste față privindu-le contrariat: erau ude, dar în sudoarea lor muncită prin ani, curate…

Ioan DAN Bălan,
Semnul KOGAYON
Editura Universitas.

Social Media Share:

Daniel Roșca

Autor

Din '97 stau în Timișoara dar sufletul și buletinul au rămas în Valea JIULUI, acest ținut ancestral al momârlanilor. 6 orașe, 6 masive muntoase, 1 comună, o singură vale și 3 stațiuni turistice... Valea JIULUI, acasă.
TinutulMorlanilor_DanielRosca_01

Daniel Roșca

Autor

Din '97 stau în Timișoara dar sufletul și buletinul au rămas în Valea JIULUI, acest ținut ancestral al momârlanilor. 6 orașe, 6 masive muntoase, 1 comună, o singură vale și 3 stațiuni turistice... Valea JIULUI, acasă.

Casa “La Gălățanu”

TEAMBUILDING La intrarea în Vulcan dinspre...

Pensiunea Retezat

Retezat, bijuteria arcului carpatic. Prin Vestul...

Castelul de VIS

Zona Iscroni / Aninoasa  Complexul Casa de Vis...

Cabana EDELWEISS

 Pădurea de brazi Situată în inima muntelui...

Cabanele lui PROMETEU

Zona TelescaunStațiunea Parâng Cum se urcă spre...

Cabana Veverițelor

 Cabana BRAZI La poalele Munților Vâlcan...

Cabana dintre brazi

Prin sălbăticie O lume ascunsă ! Te invităm...

Cabana MONTANA

Locul de rugăciune ♰ ♰al geto-dacilor Vf. Mutu...

Cabana SKY

Zona RUSU  Cabana Sky se află la numai 2 minute...

Hotel RUSU

Zona RUSU Situat pe culmea RUSU la numai 10 km...

Hidra din Cheile Baniței

I O R G O V A N Podul de la Ponoare& Cheile Baniței  Iovan...

Drumeții la Urieși

Drumeții prin Vale Momârlele de piatră În funcție de sezonul...

Top 10 SFINCȘI din Valea JIULUI

Ținutul Momârlelor     Top 10 SFINCȘI  Încă de la străvechii...

Momârla din GÂRBOVU

GÂRBOVU La începutul erei noastre, într-un răvaș trimis...

Cetățile Urieșilor

Uriașii din Cheile Tăii & Cetățile Urieșilor din Vale  Odată au...

Kogayon, Muntele Dragostei.

Semnele Muntelui Pe Vârful Muncelului la Omul de Piatră. Aflat în...

Povestea vârfului RETEZAT

G R E U C E A N U &lumina cea de toate zilele… Cum ne povestește...

MOMÂRLELE din Piatră de pe KOGAYON

Semnul Kogayon Tradiții, credințe& obiceiuri la Momârlani...

Urlătorul din CHEILE TĂII

Fariseii “Unii farisei din norod au zis lui Iisus: „Învăţătorule,...

Titanul din Gârbovu

DN66A / GârbovuDrumul lui Băsescu Poarta de intrare în Rezervația...

Harta urieșilor din Ținutul Momârlelor

Valea JIULUI 50 de km lungime 50 de urieși din piatră 6 masive...

MOMÂRLELE din Piatră de pe KOGAYON

Semnul Kogayon Tradiții, credințe& obiceiuri la Momârlani...

Uriașul din JIEȚ

Momârlele Oamenii de Piatră În ceea ce priveşte termenul de...

PROMETEU & Străjerii din PHARANX

Legenda lui PROMETEU „În antichitatea preistorică, Munţii Carpaţi...

Mama Dragonilor

Typhon și ECHIDNA Povestea celebrului Typhon este menționată în cea...

Drumeții la Urieși

Drumeții prin Vale Momârlele de piatră În funcție de sezonul...

Kogayon, Muntele Dragostei.

Semnele Muntelui Pe Vârful Muncelului la Omul de Piatră. Aflat în...

Legenda blajinilor

Gog & Magog Este sigur că neamul goților (geților) este...

Urieșii din Valea HIPERBOREEI

Valea HIPERBOREEI Tracia Pelasgică / DACIA Preistorică Mihail...