Spre MARMOLADA
De-a lungul drumurilor pastorale, ciobanii carpatini ridicau cruci din piatră pentru orientarea și aprecierea distanțelor după zilele și săptămânile pe care le aveau de mers în pasul încet al oilor. La alții erau numai ,,legăminte” puse în curți, la intersecția drumurilor sau pe ogoare să le aducă belșug și să-i apere de rele.
În unele variante ale Mioriței, apar 🦅 vulturii 🦅 ca întruchipare a ciobanilor: ,,Trei vulturi de soare./ Nu-s vulturi de soare,/ Ci-s trei păcurari.” În vechile credințe carpatine vulturul este împăratul păsărilor și nu îmbătrânește niciodată fiindcă a furat crucea de la fîntâna lui Iordan și cînd este de 30 de ani, merge acolo și se scaldă în râu și-ntinerește.
O reântinerire exista și în religia egiptenilor unde PIR-O când împlinea 30 de ani de domnie se strecura într-un fel de ou din piele, considerat matricea placentară, prin care divinitatea recrea puterile benefice ale vieţii în faraon.
Totemul vulturului sau șoimului îl întîlnim atât la vechii egipteni cât și la emeși, dar și la noi este păstrată o legendă fabuloasă despre vulturii aurii, iar pricepuții greci ne-au lăsat moștenire pasărea phoenix. În orfism, prima treaptă de inițiere se numea ,,vultur”, iar zburătoarea este amintită de către Lucian din Samosata (125-180) în satira Deorum Concilium, la capitolul 9 unde dă un dialog între Zeus și supăratul Momus, care spune că în această adunare elenă a apărut vulturul GET considerat și el un ZEU.
Să mai spun că pasărea mai apare pe monezile geților, pe capul statuei lui Gog din holul Primăriei Londrei și pe capul Tatălui Ceresc din pictura care se află în biserica din Densuș, dar este pus și în vârful stâlpilor morților în satele românilor care se mai țin de cele bătrânești.
Obștea
În străvechime, toate plaiurile și pășunile erau în administrarea unei obști sau a unei familii și nu puteau fi încălcate aceste înțelegeri. Numărul ciobanilor în Miorița nu este fix, fiindcă apar în diferite variante trei, opt, nouă, zece sau doisprezece.
Chiar dacă vin din ținuturi diferite, ei sunt totuși frați sau veri sau fârtați, adică frați de sânge sau de cruce, legați printr-un jurământ până la moarte, iar grupul este condus de un baci.
În cultura vechilor români, păstoritul era ridicat la un adevărat cult totemic, așa cum dovedesc informațiile venite din cultura emeș, dar la noi, a fost interpretat foarte ciudat și dușmănos în perioada modernă. În Miorița, când cei doi ciobani se gândesc să pună la cale acțiunea de a-l ușura de zile pe al treilea, apar în mai multe variante unele expresii nefirești pentru judecățile de astăzi, privind sensul cuvântului ,,lege” însoțit de un adjectiv. Ori el în vechime nu avea înțelesul juridic de astăzi, fiindcă ,,legea” însemna în cultura românilor credință, datină, conștiință, obicei, în felul cuiva, cum se pricepe, obicei al pământului, tradiția sau a chibzui, fiind o reflectare a relațiilor din cadrul frăției în care ei trăiau.
În vechime legile aveau un puternic caracter religios și nu juridic, adică făcute de om, iar la vechii greci legile se considerau făcute de zei. Amintesc aici tablele triunghiulare cu învățături divine duse din Carpați de către fecioarele hiperboreene Opis, Ahaia și Hecaerge ,,preaiubiților greci” pentru a se lumina și ei puțin. Poate că acest cuvînt ,,lege” vine din ,,lage” care în eme-gi înseamnă bucată, liturghie pentru meditație, a se strânge la masă.
Balada Miorița prezintă într-o viziune simplă identitatea ciobăniei la noi (urcatul și coborâtul de la munte) a păstorilor și credințele lor despre lume. Legea este altă înțelegere a lumii lor reflectată în imaginarul divin, iar înțelegrea asupra lumii văzutelor și nevăzutelor o găsim în versurile creației populare. Multe din variantele Mioriței sunt colinde ce au fost transmise prin viu grai din generație în generație timp de mai multe mii de ani, iar pentru a susține această idee, amintesc colindul leului cu care se mai umblă și astăzi prin unele sate din județul Brașov. Dar leii au dispărut de la noi de prin mileniile ll-l î.Hr., iar ambele valori spirtuale vin din religia străbună.
În scrierea “Forme străvechi de cultură poporană românească”, de Train Herseni, editura Dacia Cluj-Napoca 1977, autorul scrie că împreună cu soția sa a cules în perioada 1928-1938 din cele 68 de sate care constituie regiunea etnografică Țara Oltului, 400 de colinde. Iar la următoarea pagină scrie: ,,În colindele cu caracter religios se deschide cerul și Dumnezeu coboară pe scară de mătase între oameni ca să binecuvînteze câmpurile și turmele.”
La p. 13 a lucrării lui Victor Ravini, avem o colindă culeasă la Cluj și Lipova și publicată în anul 1859: ,,Trei păcurari sunt pe munte…/ Și vorbesc de cele sfinte,/ Din părinți sunt păcurari,/ Și toți trei sunt veri primari.” Iar alta culeasă în Rohia Maramureș spune: ,,Trei păcurărași de munte/ Vorovesc de cele sfinte/” dar cele sfinte în vremurile trecute erau zilele de sărbătoare sau de cinstire a unui duh ceresc! În tradițiile noastre ,,cele sfinte” erau Rusaliile sau cele 7 Zâne ale Maicii Pământești, soațele Zmeilor iubiți de Dumnezeu.
Mai pot fi cele 9 Babe rânduite la începutul lunii martie care rostuiesc renașterea naturii ce se așteaptă pornită. Din anchetele făcute de către B. P. Hașdeu și N. Densușianu, respondenții precizează că ucigașii ciobanului ajung vârcolaci și încearcă să muște din soare și din lună, pentru a zădărnici rânduiala adică Legea stabilită de Ziditor. Aceste ciudățenii dovedesc că Miorița este un teatru cu caracter religios ce cuprinde mai multe fagmente din mai multe legende foarte vechi privind săvârșirea unui sacrificiu pentru înnoirea naturii sau începutul păstoritului la vechii locuitori ai spațiului carpatic.
Nicio familie de români sănătoși la cap nu ar primi niște colindători nebuni ce ar veni la casa omului să laude crima de frate, act cu consecințe foarte grave în lumea veche a satului românesc și cel mai grav atentat la morala obștei respective și să prezică gazdei că va fi ucisă anul viitor. Pentru asemenea nelegiuire s-ar fi găsit destule bețe prin ograda gospodarului și mânuitori pricepuți.
Constantin Olariu ARIMIN
