Tărâmul celor
binecuvântaţi
Cavalerii Danubieni
și Taina Nemuririi ✟
România de astăzi este vatra a ceea ce am defini ca ,,Vechea Europă,, așa cum spunea arheologul lituanian Marija Ghimbutaș, o entitate culturală cuprinsă cca. 6500 – 3000 î.Hr. bazată pe o societate matriarhală, pașnică, teocratică, creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europene patriarhale de luptători călare din Epoca Bronzului și Epoca Fierului.
Prin descoperirile uimitoare făcute în România, a devenit evident că această străveche civilizație europeană, care a folosit o scriere sacră încă de la începutul mileniului V î.e.n, precede cu câteva mii de ani civilizația sumeriană. Caracteristicile de bază ale ,,Vechii Europe,, sunt: spiritul pașnic, societatea egalitară matrifocală (cu rolul predominant al femeii în societate), deținera unor tehnici avansate pentru producerea ceramicii pictate și pentru dezvoltarea ulterior a tehnologiilor metalurgice inclusiv miniere, organizarea treptată în comunități tot mai mari ce prefigurau „structuri protourbane”, dezvoltarea unei scrieri originale legate de credințele în divinități feminine ale ciclurilor cosmice – scrierea danubiană.
Evident ,,Vechea Europă,, a fost un complex cultural ce a trecut repede peste stadiul împrumuturilor și asimilărilor, căpătând o puternică originalitate, depășise stadiul unei societăți primitive, fiind o civilizație dezvoltată și complexă, în care egalitatea membrilor săi era urmarea firească a unei ideologii specifice. Dar începînd cu cca. 4000 î.e.n. ,,Vechea Europă,, s-a văzut confruntată cu intruziunea / invazia unor grupuri umane net diferite din punct de vedere cultural: populația kurganelor (sau a tradiției kurganelor) care trebuie să îi fi reprezentat – faptul pare acum cert – pe indo-europenii nord-pontici în plină expansiune.
Aceștia aveau o ideologie de castă ce atrăgea stratificarea accentuată a societății, de tip virifocal (cu rolul predominant al bărbatului în societate), o societate războinică și violentă, cu oameni ce venerau zei ai cerului senin și puterea armelor. Este pentru prima dată în istoria cunoscută a lumii, când imaginea omului pe cal prinde contur inspirând violență, putere, o formă de stăpânire bazată pe forță ( acei călăreți care știau bine a lupta, deși nu aveau habar cum se obține metalul din armele ce le foloseau).
(…)
După Th. Antonescu și studiile sale, întregul mit cabiric se rezumă la: personajele sale principale în număr de trei frați și o femeie mumă; uciderea pe pâmânt a unui frate de câtre ceilalți doi însoțită de disperarea mamei și întâlnirea în lumea subpământeană a celor trei frați la o tainică cină care determină reânvierea; jertfirea simbolică pe tripod a peștelui care se substituie cabirului sacrificat – o viziune care pune într- o nouă lumină sursa de inspirație a baladei fundamentale a românilor ,,Miorița,,! Există atribute ale cabirilor ca zei ai focului ceresc sau ca războinici și călăreți, ca medici, vindecători și purificatori sau ca zei legați într-o frăție adică ca gemeni divini – analogii cu divinitățile obișnuite grecilor.
Uneori, epitetul dat cabirilor era de ,,purtători de clește,, adică ,,făurari,, și legenda devine reală odată cu descoperirea altarului coloană dacic devenit Masa Altarului creștin la Biserica Sânonilor din Petroșani, dar mai ales dacă ținem cont că zona din Valea Jiului unde frăția cavalerilor este prezentă prin descoperiri arheologice, a fost și este ⛏️ o zonă minieră de mii de ani ⛏️ de meșteri făurari și de frății de breaslă.
Un material realizat de L. Tonitza
Vezi & 👉 Altarul din Petroșani ☝️