GETÆ
Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.” Homer, în Iliada, îi surprinde pe traci astfel: „Armatele lor străluceau de scuturi de aur şi tezaurele lor erau aşa de preţioase că regele Priam a putut să ia înapoi de la greci, capul fiului său mort, numai după ce le-a dat acea faimoasă cupă tracică de aur.” Herodot, Istorii, Cartea IV: “Geţii (cărora romanii le vor spune ‘daci’) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci.”
Bonaventura Vulcanius din Bruges, De literis et lingua getarum sive gothorum, 1597: “Geții au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi născut cel latin. Geții cântau, însoțindu-le din fluier, faptele săvârșite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce o scrie Cato – romanii au început să facă mult mai târziu. Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci după judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa dintotdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.”
Dionisie-Areopagitul (sec. I d.Hr.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până dincolo de Scandinavia […] Ţara imensă a dacilor.” (Fontes, I, p. 529) Ludwig Schlözer (Russische Annalen – sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor și geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.”
André Armand: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa. Fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam.” Huszti András (1791, Vechea şi noua Dacie): „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor.” Bocignoli (29.06.1524, la Răgusa): „Românii despre care am spus că sunt daci.” L.A. Gebhardi: „ Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci.”
Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire Roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumânilor de azi. Din punct de vedere etnografic, dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă.” Jacob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane.”
Carolus Lundius (Zamolxis, Primus Getarum Legislator): „Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. Grecii şi alte popoare au luat literele de la geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre raspândirea acestor litere.”
Clement Alexandrinul (Stromatele, V-VI): „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filozofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora, au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari.”
Carlo Troya, istoric italian (1784-1858): „Niciun popor din cele pe care grecii le numeau barbare, nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică, se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.” Paul MacKendrick, Europa de la Atlantic la Urali: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară. Rumânii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii. Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent.”
Capadocianul Strabon scrie în lucrarea Geografia, despre lumea din imperiu și din împrejurimi, ajungând până la noi informații despre geţi şi mato-ul (conducătorul) lor: „Boerebistas, bărbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe oamenii aceștia ticăloșiți de nesfârșitele războaie și i-a îndreptat prin abstinență, sobrietate și ascultare de porunci, așa încât, în câțiva ani, a întemeiat o mare stăpânire și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine; ba a ajuns să fie temut chiar și de romani pentru că trecea Istrul fără frică, prădând Tracia până în Macedonia și Iliria, iar pe celți, cei ce se amestecaseră cu tracii și cu ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boii de sub conducerea lui Critasiros, precum și pe taurisci, i-a nimicit cu desăvârșire…”
Jean Laumonier (La nationalité française, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene.” André Lefèvre (Les races et les langues, Paris, 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia până în Armoric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi, populaţii care vorbeau dialecte indo-europene.”
Iustin, după Trogus Pompeius: “De trei ori au dobândit stăpânirea Asiei, dar ei înșiși au rămas continuu fie neatinși, fie neînvinși de vreo putere străină. Pe Darius, regele perșilor, l-au gonit din Sciția prin fugă rușinoasă; l-au nimicit pe Cirus cu întreaga lui armată; pe Zopyrion, general al lui Alexandru cel Mare, l-au făcut să dispară în același fel, cu toate oștile sale; armatele romanilor le-au cunoscut din auzite, nu le-au simțit. Tot ei au întemeiat Imperiul Part și pe cel Bactrian. Neam de oameni rezistenți la eforturi și războaie, forța corpurilor lor era uimitoare; nu făceau nimic de care s-ar fi temut să piardă, iar victorioși, nu doresc cu înfocare nimic, în afara gloriei.”
Platon (427 – 347 î.H.), elev al lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înțelepciunea.”
