Casa părintească
Fie că s-a făcut sau nu logodnă, primul moment în pregătirea unei nunți îl reprezintă pețitul. Interesant este că atât pe Valea Jiului de Est cât şi pe cea a Jiului de Vest, atunci când băiatul era cel care pleca din casă, fata mergea in pețit, obiceiul (“poate unic în ţară”, după cum spune Petre Gh. Făgaș) purtând numele de măritatul bărbatului.
Măritatul bărbatului
Pe Jiul de Est termenul a fost atestat la Aninoasa, în alte sate se pare că nu are un nume special. De menţionat că în zona Aninoasa această locuțiune mai are şi un alt sens, și anume: măritatul bărbatului – adică obiceiul de a numi unele parți din sat după numele capului de familie care a stăpânit odinioară acel loc. Dar nu în toate satele, în zona Jieț spunându-se, simplu, că „s-a dus ginere”.
Pețitul
Pentru Valea Jiului de Est, avem o mărturie detaliată: Odată ce tinerii luau hotărârea să se căsătorească, trebuia obţinut acordul părinților, după aceasta urmând pețitul. Când băiatul se însura acasă, atunci mergea el la părinţii fetei în peţit, iar când se ducea ginere, urmând să locuiască la părinții fetei, venea aceasta în pețit. Ziua aleasă pentru peţit era duminica sau o altă zi de sărbătoare importantă, când la țară nu se lucra nimic, fiind zi de odihnă. Ziua respectivă era stabilită de comun acord între cele două familii ale viitorilor cuscri.
Zestrea
La petit, alături de tineri şi părinţii acestora participau şi naşii. La casa unde avea loc peţitul, se servea o gustare şi se închina câte un păhărel de țuică. Aici se discutau şi se stabileau toate problemele legate de căsătorie, se stabilea zestrea, data nunții, amploarea acesteia, contribuţia materială a fiecărei părți. În marea majoritate a cazu- rilor, căsătoriile se făceau din dragoste; puține erau cazurile când căsătoriile erau impuse de către părinți, urmărind interesul material, înţelegând prin aceasta pământul şi animalele primite ca zestre, pețitul transformându-se în aceste cazuri într-un adevărat târg.
Amănunte interesante privind peţitul în aceleaşi zone oferă şi o altă mărturie: „Când tinerii hotărau să se căsătorească, vineri seara fata îşi anunța părinţii că sâmbătă seara vor veni pețitori. Mama fetei se pregă- tea de acest eveniment, făcea plăcinte, pancove, făcea o gustare din afumături. La sosirea peţitorilor şi a băiatului, a părinţilor, a unui frate sau soră, viitoarea noră îi aştepta la poartă, cu gingăşie şi emoţie îi invita în casă. Stând împreună faţă în față, părinţii se omeneau cu ţuică de prună, abordau subiecte diferite, în timp ce feciorul şi fata stăteau emoționați pe o canapea sau pe un scaun alăturat.
Gazda, după ce servea câte ceva de pe masă, întreba: – Cu ce ocazie pe la noi? Socrul mare: – Am auzit că aveţi o frumoasă căprioară, pe care am vrea s-o luăm cu noi pe veci, să ne fie noră în casă. Am înţeles de la ei că se iubesc şi-ar vrea să rămână împreună pe viaţă. Socrul mic: – Dacă ei sunt de acord, noi nu ne opunem, numai să fie fericiți, să trăiască bine, să se înțeleagă.
Pe o masă alăturată stă zestrea fetei: stran de lână, păturele, desagi de lână, pe lângă cele văzute socrii mici anunță că fetei îi mai dau zestre şi 3-4 clăi de fân, o vacă cu lapte, 10 oi şi doi purcei. De cad la înţelegere, lucrurile continuă mai departe, chiar vorbesc despre nuntă, planifică nunta, pe cine ar putea să pună naşi, de obicei din partea băiatului. Stabilesc ce dă fiecare pentru a pregăti nunta şi, de asemenea, stabilesc ,,chemătorii” care anunţă acest eveniment.”
Conform mărturiilor de care dispunem, pețitul se desfăşura asemănător pe Valea Jiului de Vest: „Un obicei poate unic în ţară, dar specific Văii Jiului, era şi este încă anume măritatul băiatului, când o fată singură la părinţi vrea să se mărite, ea este cea care merge în pețit la băiat şi îl cere în căsătorie. De obicei se merge în pețit la familia cu mai mulți băieți, căci dintre aceştia numai unul rămâne în casa părintească iar ceilalți trebuie să se ducă gineri la fete singure.
Această regulă împiedică pulverizarea averilor părinteşti prin împărţire între frați. Băiatul sau fata care pleacă din casa părintească în foarte puține cazuri lua ca zestre și puțin pământ.
De altfel şi legile Austro-Ungare interziceau acest lucru, căci – Aprobatele la punctul III, titlul 30, art. 1 – prevedeau că moştenirea se perpetuează numai pe linie bărbătească. Femeile şi fetele nu au dreptul la pământ. Deşi Aprobatele au fost desfiinţate la 1848, obiceiul a rămas până în zilele noastre ca fetele şi feciorii care pleacă din casa părintească să ia numai zestre mobilă (care se poate reface uşor) şi numai de tot puțin pământ, pentru a nu afecta tăria gospodăriei.
Extras din Dumitru Gălățan-Jieț, Tradiții şi obiceiuri în satele din Estul Văii Jiului, Ed. Focus, Petroşani, 2005. Didina Botgros, Dumitru Barna, Monografia oraşului Aninoasa 2005. Gheorghe Boantă, Obiceiuri autentice din Petrila: Pețitul fetelor, în Viata de la Est la Vest, 2008 & Ioan Dan Bălan / Elisabeta Bogățan, Momârlanii: tradiții, credințe, obiceiuri. 2011. Foto Felixmilică.
