Un impresionant
“Jurnal de front”
Badea Ion, creator de legendă…
Din Vulcan, orașul care încearcă să reziste prăbușirii cu care s-a confruntat în ultimele decenii mineritul carbonifer românesc, șoseaua urcă șerpuind abrupt spre Pasul Vâlcan, zonă de altitudine cu multiple conotații istorice. După ce părăsește împrejurimile Vulcanului șoseaua întâlnește o minunată poiană în care freamătul, sugerând eternitatea, al pădurii învecinate se asociează în depărtare cu peisajul măreț al ultimelor creste ale munților Retezat. În această poiană, în anul 1937, Ion Bogdan, împreună cu prietenul său Oaidă, au înălțat o cruce de stejar, punând sub semnul Crucii speranța propășirii neamului românesc.
Războiul tranșeelor
Ion Bogdan, s-a născut în anul 1883 la Poiana Sibiului, adevărată “capitală” a oieritului românesc. Viața sa, trăită în ultimele decenii ale secolului 19 și prima jumătate a secolului 20 pare o adevărată legendă. Oier de la vârsta de 12 ani, soldat în armata austro-ungară în luptele din Galiția, unde a cunoscut ororile Primului Război Mondial, constructor și proprietar al “Casinei Române” din Vulcan sunt câteva repere care ilustrează forta fizică și morală a vechilor locuitori ai munților, descendenți ai unor strămoși încadrați în epoci îndepărtate ale etnogenezei poporului român. A trecut cu bine peste toate încercările vieții deoarece întotdeauna a fost animat de credința în Dumnezeu și a crezut în șansa de a învinge care surâde celor viteji și perseverenți.
Această încredere în sprijinul divinității, în propria soartă, i-a permis să scrie, cu slove bine rânduite, deși nu urmase decât patru ani cursurile școlii, un impresionant “Jurnal de front”. Privind și răsfoind cu prudență paginile îngălbenite și șubrezite, e greu de imaginat cum a putut un om care trăia zi de zi mizeria și incertitudinile “războiului tranșeelor”, care vedea murind în jurul său sute de camarazi, să aibă tăria morală să poarte cu el, alături de pușcă, care asigura supraviețuirea, și de lopata de săpat tranșee, călimara și caietul în care se așterneau cu meticulozitate rânduri frumos caligrafiate despre durerea despărțirii de cei dragi de acasă, despre marșurile epuizante, despre luptele la baionetă sau prin “ploaia” de gloanțe, despre disperarea soldatului rănit, transportat cu targa improvizată din două puști și apoi cu căruța spre spital…
“Crucea lui Bogdan”, care, după ce a înfruntat ea însași vrăjmășia vremurilor, veghează semeț drumul spre Pasul Vâlcan. În vremurile noastre în care valorile umane sunt tot mai mult bulversate, în care multă lume se îndoiește de posibilitatea propășirii prin muncă onestă, drumul ascendent prin viață al lui Ion Bogdan poate fi pilduitor. Rememorare a unei istorii îndepartate, dedicată celor care au crezut în “învierea și întărirea creștinești și naționale a neamului românesc” Credem în Cruce, semnul învierii și întăririi noastre creștinești și naționale.
Editura Universitas Petroșani ’18
Extras din Cartea Crucea lui Bogdan
Autor Mihai Bujor Bogdan, nepotul lui Ion Bogdan
Monumentul Eroilor din Pasul Vâlcan
Centenarul Primului Război Mondial | 1916 – 2016. Istoria ultimului secol și unul dintre cele mai crunte episoade de luptă date pe crestele Vîlcanului, în pasul de trecere spre Gorj, pe străvechiul ”drum al romanilor”, devenit apoi ”al lui Mihai Viteazu” și, mai apoi, ”al poștalioanelor”, au adus Pasul Vîlcan în atenția a mii de oameni care vin acum aici nu doar pentru a admira peisajul de vis din golurile alpine, ci și mărturiile unui important crâmpei din istoria Neamului Românesc.
Ridicat la cota 1612, în Pasul Vîlcan, chiar pe ”granița” județelor Hunedoara și Gorj, complexul memorial dedicat Eroilor din Primul Război Mondial, avându-i în stânga și în dreapta impunătoarei Sfinte Cruci busturile generalilor Ion Culcer și Dumitru Cocorăscu a fost completat cu busturile locotenentului locotenentului Gheorghe Tătărăscu și al Majestății Sale Ferdinand I Întregitorul, Regele românilor din perioada Marelui Război.
În plus, pe fosta linie de front, pentru aducere aminte generațiilor de astăzi și, mai ales, celor viitoare, au fost amenajate câteva tranșee de luptă, au fost aduse tunuri și alte accesorii militare, fiind astfel recreată imaginea luptelor care s-au dat pe acest front în urmă cu 100 de ani.
