Bisericile de brazi

by | Sep 18, 2021

Bradul, un arbore ceresc…

Bisericile de brazi, o tradiţie aparte a momârlanilor, fac legătura între fondul precreştin de credinţe şi creştinism. Astfel, pentru momârlani, bradul este un arbore ceresc, un arbore sacru, care poate face legătura între om şi cer. Această convingere că bradul este un arbore sacru, aparținând fondului precreştin, a fost menținută în creştinism sub forma aparte a ,,bisericilor de brazi”, specifice în special zonelor păstoreşti, atestate şi de marele etnolog Romulus Vulcănescu: “Sacralitatea bradului a căpătat în conştiinţa păstorilor români valenţe magico-religioase. Un exemplu, biserica de brazi din munte. E vorba de un pâlc de brazi, răzleţi, plantați în cerc sau defrişați astfel dintr-o pădurice de brazi, în care păstorii se logodesc sau se căsătoresc cu fetele din sat, când vin la stână sau ca să se sustragă voinței părinţeşti. Căsătoria în biserica de brazi de munte era efectuată sumar fie de un cioban bătrân, fie chiar de un preot.”

Privind forma acestor biserici de brazi, se pare că era variabilă, putând fi atât circulară, ovală, cât şi forma tradițională a bisericilor creştine. Astfel, Adrian Bucurescu vorbeşte despre forma circulară: „Până nu demult, în codri se alegeau Biserici de Brazi, pe lângă nedeile de pe munte. La aceste sărbători se încuscreau țăranii ce veneau cu fetele şi cu băietii lor. Daca era vremea frumoasă, tinerii se căsătoreau în aceste temple rotunde de arbori vii, binecuvântaţi de un preot de mir, care participa la nedeie. În bisericile de brazi se căsătoreau şi ciobanii cu ciobănițele de la stânele lor sau din apropiere, fără a mai aştepta consimţământul părinţilor. În asemenea situații, slujba era îndeplinită de obicei de un baci bătrân. După aceasta cununie, mirii fugeau de la stână, lăsând vorbă rudelor, prin cunoscuți, că s-au căsătorit din iubire, fără zestre. “

Silviu Secrieru însă vorbeşte despre forma tradițională: „Bisericile de brad au apărut ca o necesitate spirituală, momârlanii trăind în strânsă legătură nu doar cu natura, ci şi cu religia. Pentru că îşi respectau sărbătorile, dar bisericile erau departe în vale, momârlanii şi-au construit singuri lăcașe de cult, cu ajutorul naturii. Plantau puieți de brad unul lângă altul, pe amprenta exterioară a viitoarei biserici. Arborii creşteau, în timp, unul în altul şi formau pereții lăcaşului de cult. Vârfurile brazilor erau unite şi biserica era gata . După ce era sfințită, în biserică se marcau ciclurile vieții: botezul, căsătoria şi înmormântarea, slujbele curente, precum şi Crăciunul, Paştele şi Rusaliile.

În Munţii Parâng mai există și astăzi urme ale bisericilor de brad, distruse de comuniştii ce au tăiat, la începutul anilor 50, de la rădăcină brazii care alcătuiau bisericile. Cu mențiunea, am zice noi, că aceste urme de biserici de brazi trebuie căutate nu atât în Parâng, un munte cu piscuri şi pante mai abrupte şi mai sălbatice, ci mai ales în Șureanu, masivul vecin, cu platouri mai prielnice unor astfel de întocmiri.

Mihai Zamfir subliniază ambivalența, precreștină și creștină, a lăcașurilor de cult păstorești: „Aşezămintele asceților daci din cele mai adânci sălbăticii erau foarte modeste, fapt care a și îngreunat mult timp identificarea lor arheologică. Ceva mai mult, ca un act de continuitate , bisericile de brazi ale ciobanilor, mergând pe linia tradiției schimnicilor daci, erau locuri sacre de cult în care unica imagine divină era cea din sufletul închinătorilor izolați de lume. La un asemenea popor de păstori un asemenea număr mare de asceți nu putea fi decât un fenomen firesc întemeiat pe izolarea omului. Se cunosc însă și cazuri dovedite de temple ale dacilor devenite biserici ortodoxe”.

Pornind pe teren în căutarea bisericilor de brazi sau a urmelor lor, Bogdan Lupescu, însoțit de fotoreporterul Dan Trasnai, are revelația de a nu fi căutat în zadar. Ideea de a căuta bisericile de brazi i-a venit în urma unei discuţii cu Ioan Dan Bălan, la cantonul de la poalele Şureanului, care le-a mărturisit că a aflat despre bisericile de brazi de la „băcița momârlancă Ana Brotea”, prin anii ,70, „cea care i-a vorbit prima dată despre ciudatele biserici de copaci de pe vârfurile munţilor.“ Copaci vii, sub ramurile cărora se cununau altădată ciobanii cu miresele lor, pe care le găseau la marile sărbători de vară ale Nedeilor.

„Acolo, în stâna din Poiana Muierii, într-o anume amiază ploioasă, băcița Ana a-nceput să le povestească tuturor despre ,,bisericile dragostei”. Se întâmpla, ca şi azi, că ciobanii ajungeau rar în satele lor. Din primăvară până-n toamnă erau pe munți , lângă oi, sihăstriți. Apoi porneau pe jos, cu turmele, sute de kilometri, până-n câmpii ori în luncile calde ale Dunării. Când să-şi găsească femei? Puteri adânc tescuite clocoteau în trupurile lor de zdrahoni. Aşteptau serbările de Nedei, cu o înfierbântare ce le înflăcăra minţile.

Săpau forma de biserică în pământ. Chiar acolo, în locul de Nedeie, pe platoul din înălțimi. Apoi sădeau în ele puieți zdraveni, brazi de viţă nobilă, unul lângă altul, aşa încât să întocmească forma unei biserici. Când brazii erau încă mici, nunta se ţinea aşa, într-o ,,formă” de biserică ce le ajungea nuntaşilor până la şold, puteai să vezi mirii peste împrejmuirea verde. Doar forma conta. Gândul unei biserici vii ce creşte în jurul tău, împreună cu un legământ pe viață… Dar dacă arborii erau mari, ciobanii îi conduceau” să crească într-un anume fel, ii fasonau încet-încet, fără să-i rănească, până ce vârfurile lor se uneau într-o semeață cupolă de cetini. Sfinţită de popi bătrâni, pletoşi, de preoți ciobani, care de mult şi-au îngropat rugăciunile şi descântecele. Şi apoi venea Nedeia, cu joc, cu cântece, cu măsuratul oilor, cu sute de oameni veseli, veniți de peste munţi, înveşmântaţi în straie țărăneşti (…)

Erau vremuri în care toți munții erau plini cu oameni.  Aceşti ciobani se îndrăgosteau aşa, pe loc, „pe toată viața”, cu o putere asupritoare, c-o sete nebună de iubire, care ar fi sfărâmat toţi munții dimprejur. După o singură zi, erau de mână cu femeia aleasă, înaintea bisericii de brazi. Pătrundeau printre arbori, printr-o despărţitură de la răsărit – aceea era intrarea. Întregul alai de la nedeie, sute şi sute de suflete, stăteau în spatele celor doi şi intrau pe rând, încet, în urma lor. Cu toții deveneau, peste noapte, nuntaşi. Iar în timp ce preotul le rostea rugăciunea, când mirii ridicau privirile şi vedeau vârfurile arborilor rotindu-se deasupra lor, încununându-le creştetul ca o boltă de cetină şi de cer atunci se simţeau cuprinşi de-o ameţeală divină, ca şi cum ar fi devenit amândoi trup din, templul cel mare al naturii şi al lui Dumnezeu.” (…)

Ultimele biserici de brazi au fost căutate de comunişti în anii ,50. „Oficialii” au scotocit munții, căutând vechile locuri de Nedei ciobăneşti. Au interogat oameni, au ajuns tocmai sus-sus, în ținutul zăpezilor veşnice. Nu se știe dacă le-au găsit. Însă toată lumea s-a întrebat de ce caută ei cu aşa o înverşu- nare nişte simple „pâlcuri de copaci”, de ce ţin morţiş să le distrugă, să le dea foc? Târziu s-a aflat că aceste construcții de arbori erau mai „periculoase” decât bisericile obişnuite, de mir. Pentru că erau mult mai vechi, milenare. Dar mai ales, pentru că ele au fost făcute în vechile „locuri de întâlnire” ale oamenilor de peste munţi, ale ciobanilor gorjeni din Novaci, cu cei din Mărginimea Sibiului, cu mormârlanii din Uricani, de pe valea Jieţului, ori cu hațeganii de pe valea Streiului, locuri de „schimb” comercial, spiritual, în care se purtau toate veştile dintr-o „țară” într-alta… Locuri magice, de răscruce, care puteau reînvia oricând, mai puternice decât înainte. Ele trebuiau ucise, odată cu amintirile ultimilor oameni care le mai ştiau. „Puțini înțeleg că acesti Carpaţi n-au fost numai o Braniţă, ci cel mai adesea un loc de întâlnire, de rezistenţă!”, zice profe- Sorul Bălan. ,,Aici ni s-a păstrat esența, toată spiritualitatea vechilor daci.

Bisericile de brazi sunt ele însele o asemenea moştenire, ridicate întocmai pe aceleaşi locuri cu vechile sanctuare păgâne, în continuarea vechilor temple ale schimnicilor daci. Urmele bisericii de brazi de pe Coasta Benghii au fost găsite când nu mai sperau. Baciului Miron, găsit acolo, reporterii îi pun „0 singură întrebare: poate a auzit, cumva, din întâmplare, de vreo Biserică de brazi….”. „O căutăm întruna, de două zile. Am trecut pe la atâția ciobani şi nimeni n-a ştiut să ne spună. „Da, este chiar aici, în muntele acesta”, zice ciobanul, şi eu simt cum urcă în mine plânsul. „Pot să vă duc acum să vă arăt locul, zice. E-o piatră unde altădată se ţineau Nedeile şi nunțile ciobăneşti, eu o ştiu din strămoşii mei, de la tata lu’ tata, care toți s-o născut şi-o trăit în muntele Benga. Toţi o ştiut… (…)

E o piatră acolo sus, albă, băgată în pământ, pe un platou cu vedere frumoasă, unde a fost altădată biserica şi locul de Nedeie… C-o cruce săpată adânc în ea, cu ani precişi şi cu slove din acelea vechi, pe care oamenii de azi nu le ştiu citi. Dar cum de ciobanii de la celelalte stâne pe unde am trecut n-au ştiut de ea? E simplu, zice. Pentru că el n-a prea vorbit cu ceilalţi ciobani. Cei mai mulți sunt tineri, veniţi pe-aici de puțin timp, iar de la anul s-ar putea să-şi mute oile in altă parte. El nu s-a mutat de pe muntele Benga. Nici tata, născut în 1915. Nici tata lu’ tata. Nici nimeni. Aici au stat, de când erau copii, dintotdeauna. Iar biserica a fost a muntelui. Numai a lui. A oamenilor care l-au locuit necontenit. „.

„Altădată, muntele nostru era plin de oameni. Ţin minte, de când eram tânăr… Doamne, pe toate pajiştile astea vedeai copii mulți, stâne, auzeai cântece şi râsete şi strigăte de ciobani. Eram şi douăzeci de „gazde” numai aici, în Benga, şi fiecare gazda cu patru-cinci suflete. Eram mulți, eram uniți, eram puternici. Făceam Nedei unde veneau ciobani, de pe toți munții ceilalţi. Cu joc, cu cântece, cu bucurie… Cu nunți ,,de drag”, între ciobani şi ciobănițe, care se luau direct din horă şi se duceau acolo sus, să-și lege viaţa la altarul dintre brazi…(…) Din neam din neamu’ nostru la locu’ ăsta i-o zis mereu “La Bisericuță” Bisericuţă”.

Sfânt ii pentru noi, ăştia de-am trăit aicea, în Benga. Nici tata n-o apucat Biserica de brazi şi nici bunicu’. Cu brazii ăia vii, sta, se închina sub ceru’ gol, singur. Şi când venea ,napoi în stână, avea mereu ochii uzi de lacrimi. Aşa suntem noi, ciobanii. Dacă atât de multă vreme n-avem biserica aproape, atuncea îl căutăm pe Dumnezeu pe unde ne-apucă vremea. În munți… în copaci. În iarbă. În cerul ăsta mare de deasupra noastră. Da’ mai cu seamă, în locurile sfinte pe care noi le ştim de la strămoşi…”

Mă uit cu atenţie: abia se mai distinge forma bisericii. Un oval de gropi, una lângă alta. Seamănă, într-adevăr, cu găurile rămase în urma unor arbori desteleniţi, a unor copaci grandioși care au fost smulși cândva cu tot cu rădăcini. De parcă ciobanii i-ar fi scos pe toţi din pământ și i-ar fi dus cu ei in altă parte. (…) Văd şi eu acum piatra scrisă. Imi vine până la genunchi. Într-adevăr, foarte veche. Deasupra literelor necunoscute, chiar sub crucea scrijelită, sunt săpaţi şi doi ani. Unul nu se cunoaşte. Celalalt: e ,,1868”. Dacă n-aş şti de la Miron că aici a fost biserică, aş putea zice că-i o piatră de la mormântul unui om. Însă baciul știe clar că biserica a fost desființată” în anul 1868, ştie asta de la toți înaintaşii săi.” Dar, mai mult decât urmele rămase de la fosta biserică de brazi, baciul Miron a depus mărturie că acest loc pare învestit cu puteri neînțelese și că preoți neştiuţi ştiu de ea şi ţin aici, funeori, slujbe stranii, ca pentru a-i consfinţi nemurirea: „Stranii inscripții. Cine ştie ce s-o fi întâmplat aici, în locul ăsta?

12 KTISTAI

Acum câţiva ani, doi ciobani de-ai lui Miron au văzut aici jucând flăcări. Flăcări albastre, înalte, asemeni celor care ies de obicei de pe comorile cele mari. Au urcat, au scos piatra şi-au încercat să sape după aur. Noroc că baciul i-a văzut şi le-a poruncit să o ducă înapoi. S-a dus împreună cu ei ca să se asigure că au pus-o întocmai pe locul ei. Iar în urmă cu trei ani, (adică prin 2006, n.n.) acelaşi Miron a fost părtaş la o întâmplare extraordinară. Stătea tot aşa, într-o seară, lângă foc în stâna lui, când a auzit un huruit de maşina. Întocmai ca-n ziua în care am apărut noi. Cam pe la aceeași oră. La fel de mirat a ieşit din strungă şi S-a uitat împrejur… Şi, deodată, a văzut trei maşini negre. Urcau muntele, tot mai sus. Baciul stătea cu mâna streaşină la ochi şi se minuna. Trei maşini, și toate trei negre!…

Şi-a chemat şi femeia afară, să vadă şi ea. La un moment dat, când urcușul devenise prea abrupt, cele trei maşini s-au oprit. Dinăuntru au coborât nişte călugări. Cam doisprezece la numar. Și-i aminteşte ca ieri. Ciudaţi popi. Toți nefiresc de înalţi, lați în umeri, nişte uriaşi cu bărboaie stufoase, purtând pe cap camilafce din acelea înalte, evazate, cu voal… Au început să urce cu toții creasta Bengăi, cu veşmintele lor largi, fluturând în bătaia vânturilor. Abia târziu, Miron şi-a dat seama că aceşti călugări merg, de fapt… chiar spre locul fostei biserici! Direct, pieptiş, fără ocolişuri. N-a putut pricepe nici până în ziua de azi de unde-au ştiut ei de Biserica de brazi. Ce cărţi străvechi au putut să citească? Nimeni nu mai venise pe-aici vreodată, nimeni, cel puțin de când se născuse el. Se uita la preoții aceia şi nu ştia ce să facă. Nu s-a mai dus la ei să-i întrebe, să le dea explicații. Nu-i sta in fire deloc I să se bage în seamă, să se amestece în treburile altora. În plus, și-a dat seama că preoţii ştiau prea bine ce au de făcut. Erau hotărâți dinainte. S-au urcat pe platoul părăsit şi au ţinut o „slujbă”, toți împreună, în jurul pietrei scrise. Slujbă solemnă, după tot canonul, ca într-o biserică adevărată. Imediat după aceea au coborât cu toții înapoi la maşini şi-au plecat.

Miron s-a bucurat mult, în sufletul lui, de această „apariţie” neaşteptată. A fost, pentru el, suprema confirmare că aici a fost într-adevăr biserică cândva, că Biserica de brazi n-a fost doar un basm al neamului său de ciobani singuratici. Atunci a simţit că nu s-a înşelat când susţinea mereu că trăieşte într-un loc binecuvântat. Căci în seara aceea, după mult timp… după secole întregi, poate… în seara aceea, peste „muntele lui” a răsunat pentru prima dată un cântec sublim de Liturghie.

Extras din volumul MOMÂRLANII de  Ioan Dan Bălan & Elisabeta Bogățan. Vezi mai mult: Tradiții legate de brad & Liturghia celor 12 KTISTAI.

Social Media Share:

Daniel Roșca

Autor

Din '97 stau în Timișoara dar sufletul și buletinul au rămas în Valea JIULUI, acest ținut ancestral al momârlanilor. 6 orașe, 6 masive muntoase, 1 comună, o singură vale și 3 stațiuni turistice... Valea JIULUI, acasă.
TinutulMorlanilor_DanielRosca_01

Daniel Roșca

Autor

Din '97 stau în Timișoara dar sufletul și buletinul au rămas în Valea JIULUI, acest ținut ancestral al momârlanilor. 6 orașe, 6 masive muntoase, 1 comună, o singură vale și 3 stațiuni turistice... Valea JIULUI, acasă.

Casa “La Gălățanu”

TEAMBUILDING La intrarea în Vulcan dinspre...

Pensiunea Retezat

Retezat, bijuteria arcului carpatic. Prin Vestul...

Castelul de VIS

Zona Iscroni / Aninoasa  Complexul Casa de Vis...

Cabana EDELWEISS

 Pădurea de brazi Situată în inima muntelui...

Cabanele lui PROMETEU

Zona TelescaunStațiunea Parâng Cum se urcă spre...

Cabana Veverițelor

 Cabana BRAZI La poalele Munților Vâlcan...

Cabana dintre brazi

Prin sălbăticie O lume ascunsă ! Te invităm...

Cabana MONTANA

Locul de rugăciune ♰ ♰al geto-dacilor Vf. Mutu...

Cabana SKY

Zona RUSU  Cabana Sky se află la numai 2 minute...

Hotel RUSU

Zona RUSU Situat pe culmea RUSU la numai 10 km...

Cetățile Urieșilor

Uriașii din Cheile Tăii & Cetățile Urieșilor din Vale  Odată au...

Urlătorul din CHEILE TĂII

Fariseii “Unii farisei din norod au zis lui Iisus: „Învăţătorule,...

Harta urieșilor din Ținutul Momârlelor

Valea JIULUI 50 de km lungime 50 de urieși din piatră 6 masive...

Mama Dragonilor

Typhon și ECHIDNA Povestea celebrului Typhon este menționată în cea...

PROMETEU & Străjerii din PHARANX

Legenda lui PROMETEU „În antichitatea preistorică, Munţii Carpaţi...

Momârla din GÂRBOVU

GÂRBOVU La începutul erei noastre, într-un răvaș trimis...

Urieşii de pe Vârful Măgura

Momârlele Oamenii de Piatră În ceea ce priveşte termenul de...

Legenda blajinilor

Gog & Magog Este sigur că neamul goților (geților) este...

Urieșii din Valea HIPERBOREEI

Valea HIPERBOREEI Tracia Pelasgică / DACIA Preistorică Mihail...

Kogayon, Muntele Dragostei.

Semnele Muntelui Pe Vârful Muncelului la Omul de Piatră. Aflat în...

Legenda blajinilor

Gog & Magog Este sigur că neamul goților (geților) este...

Drumeții la Urieși

Drumeții prin Vale Momârlele de piatră În funcție de sezonul...

Urieşii de pe Vârful Măgura

Momârlele Oamenii de Piatră În ceea ce priveşte termenul de...

PROMETEU & Străjerii din PHARANX

Legenda lui PROMETEU „În antichitatea preistorică, Munţii Carpaţi...

Urieșii din Valea HIPERBOREEI

Valea HIPERBOREEI Tracia Pelasgică / DACIA Preistorică Mihail...

Top 10 SFINCȘI din Valea JIULUI

Ținutul Momârlelor     Top 10 SFINCȘI  Încă de la străvechii...

Urlătorul din CHEILE TĂII

Fariseii “Unii farisei din norod au zis lui Iisus: „Învăţătorule,...

Hidra din Cheile Baniței

I O R G O V A N Podul de la Ponoare& Cheile Baniței  Iovan...

Mama Dragonilor

Typhon și ECHIDNA Povestea celebrului Typhon este menționată în cea...

Kogayon, Muntele Dragostei.

Semnele Muntelui Pe Vârful Muncelului la Omul de Piatră. Aflat în...