O incursiune în lumea străveche a momârlanilor.
Tăncuşa de lemn, cotroana, coliba străveche a ciobanului & bâta ciobănească… o operă de artă nepreţuită! În fiecare an, în jurul sărbătorii Împăraţilor Constantin şi Elena, oile ies la munte, marcând astfel începutul păşunatului în comun. Proprietarii de turme de oi se întâlnesc, an de an, pentru măsuratul oilor. Reguli vechi de când lumea, păstrate cu grijă din generaţie în generaţie, sunt respectate cu sfinţenie de fiecare dată. Oile sunt tunse şi „vopsite” cu câte o pată de culoare pentru a-şi certifica astfel apartenenţa stăpânului. Gospodinele pregătesc bucate alese din care se vor înfrupta la munte nu numai ei şi ciobanii, ci şi toţi iubitorii de tradiţii invitaţi cu acest prilej la stână.
Într-o atmosferă de sărbătoare, se măsoară laptele muls de la oi, stabilindu-se astfel rânduiala la ciobănit, la stână şi la brânză. Cantitatea de brânză care îi revine fiecărui proprietar de turmă este în funcţie de cantitatea de lapte măsurată de la oile proprii, acum văzându-se grija pe care au avut-o pentru hrana oilor şi pentru îmbunătăţirea rasei acestora.
Bâta ciobănească – o operă de artă nepreţuită
Rând pe rând, ciobanii îşi mulg oile, apoi se adună la măsuratul laptelui. Laptele se toarnă într-o căldare îngustă şi înaltă şi se măsoară cu un băţ de lemn care are gradaţii ce corespund unui anumit volum cunoscut de ei ca vadră (aprox. 10 litri), cioiuri şi cupe. Din instrumentul măsurii laptelui nu puteau lipsi găleata de muls şi cupa, (amândouă din lemn), tăncuşa şi răbojul. Odată muls, laptele este măsurat cu tăncuşa de lemn, pe care se face semn în dreptul nivelului la care ajunge laptele din găleată. Mai demult, se obişnuia ca tăncuşa să se despice în două, una dintre jumătăţi fiind dată proprietarului, cealaltă rămânând la baci. În funcţie de cantitatea de lapte „înregistrată” pe tăncuşă, se stabileşte cantitatea de brânză ce revine fiecărui proprietar de animale. Această cantitate se însemnează pe răboj, „actul contabil” al baciului, pe care acesta îl poartă înfipt sub chimir ca să îl poată consulta ori de câte ori e nevoie.
De-a lungul veacurilor, semnele înscrise pe raboj, înţelese doar de acela care l-a facut, au devenit tot mai elaborate, mai estetice, deoarece erau văzute de multă lume şi caracterizau, prin aspect şi mesaj, gradul de inteligenţă al baciului. Rolul rabojului a fost preluat, în timp, de bâta ciobănească, care a devenit o adevărată carte de vizită a ciobanului, transformată adeseori într-o opera de artă nepreţuită. S-a realizat astfel, pentru prima dată în cultura populară românească, trecerea evidentă a unor elemente strict funcţionale (cu funcţie de memorare), către elemente de ordin artistic, cu funcţie estetică şi spirituală mai presus de funcţionalitate.
Cotroana momârlănească din următorul material video se află în Muzeul Satului Momârlănesc pe domeniul Pensiunii RETEZAT din localitatea Câmpu lui Neag în Vestul Văii JIULUI. Foto Obștea JIANĂ, păstorii de suflete.
