Cel mai cunoscut „sfânt”
al Calendarului popular
29 iunie
Sânpetru de vară
Sf. Apostoli Petru şi Pavel
Despre semnificația sărbătorii lui Sânpetru pe Valea Jiului de Vest, Gh. Făgaş ne spune: “La 29 iunie biserica îi sărbătoreşte pe Sf. Petru şi Pavel, iar poporul zice că Dumnezeu coboară din când în când pe pământ să vadă ce mai fac oamenii şi este însoțit de Sf. Petru (altul decât apostolul) şi că coborârea se face pe muntele Retezat al cărui pisc a fost amenajat în acest scop“.
Cei doi apostoli sunt sărbătoriți împreună pentru că au murit in aceeaşi zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero. Se consideră că Sf. Petru şi Pavel stau pe lună, de o parte şi de alta a acesteia. Deși la data de 29 iunie se sărbătoresc de fapt doi sfinţi, Petru și Pavel, tradiţia populară a reţinut ca sărbătoare numai numele unuia, Sânpetru. In ceea ce priveşte Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinţi creştini (Pavel şi Petru) într-unul păgân este esențială, ci atribuţiile primite de acesta în Calendarul popular, întrucât marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului.
Sânpetrul de Vară a preluat data (29 iunie) și numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creștin. În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de larnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea unor decizii.
În povestirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie țărăneşti; se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porțile și cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunți prin topire şi a deveni mai puțin periculoasă etc. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al Calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paștelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariția licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelației Găinuşei.
Despre aceşti licurici legenda spune: La Sânpetru de vară apar licuricii. Aceştia sunt de fapt scânteile căzute pe pământ după ce sfântul plesneşte din biciul său. Sf. Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei pierduţi în pădure. Deşi Sânpetru de iarnă este considerat, de fapt, patronul lupilor, şi Sânpetru de vară, cum vedem, se consideră că are atribuții legate de lupi: el „împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor”.
De aceea ziua de Sânpetru se sărbătoreşte şi pentru a ţine lupii departe. Tradiţia este ca de Sânpetru să se facă pomeni pentru morți. De aceea sărbătorii i se mai spune şi Moşii de vară. Popular, sărbătorile sunt repere calendaristice pentru a marca perioade specifice. Un astfel de reper este şi sărbătoarea Sânpetru. Astfel, de exemplu, „de la Sânpetru, până la Sântămăria Mică, culmile muntoase carpatice au cunoscut aşa numitele “nedei” – “târguri de două ţări”, la care se întâlneau românii din “țările” vecine munților (ardeleni cu munteni, olteni cu bănățeni, etc.) spre a târgui – că aveau ce, fiindcă tocmai începuseră să se coacă “bucatele” (cereale, fructe, etc.) și pentru că era cald, dar şi spre a pregăti nunțile din toamnă (sensul inițial al “Târgului de Fete” de pe Muntele Găina).”
Pietrele lui Sânpetru (30 iunie)
În calendarul popular, 30 iunie este cea de-a doua zi a sărbătorii lui Sânpetru. Oamenii o respectă de frica lupilor, a trăsnetelor şi a grindinei. Aşa cum am văzut la Ion Ghinoiu, Sf. Petru „fierbe grindina pentru a o mărunți prin topire şi a deveni mai puțin periculoasă”, deci el este cel care dirijează grindina într-o parte sau alta, pentru a pedepsi păcatele oamenilor. De aceea se ţine şi a doua zi de Sânpetru, pentru ferire de grindină.
Legenda spune că atunci când oamenii îi nesocotesc puterea, Sfântul cheamă balaurii, care îl ajută sa bată lumea cu piatră: balaurii mărunțesc gheața, iar el dă ploaia cu piatră. De acum, țăranului îi este îngăduit să bată fructe, că, dacă se bat mai devreme, le bate şi grindina. Dacă tună ori fulgeră de ziua lui, nucile şi alunele vor rămâne fără miez sau vor avea viermi. 30 iunie este dedicată tot Sânpetrului şi numită Pietrele lui Solomon sau Pietrele lui Sânpetru. Ziua se ține pentru paza de trăsnete în vite, oameni şi case, pentru ca ţăranii să se fereascaă de piatră în timpul verii sau să nu dea peste ei şi recolte ploi mari cu vijelii. In plus, oamenii o țin ca să nu-i ia apa când trec prin gârlă.
Dan IOAN Bălan Momârlanii
Vezi mai mult: Sângeorz
O sărbătoare străveche
