Peştera lui Zamolxis
Viaţa, pildele şi miracolele lui Zamolxis.
Şi am rămas zile îndelungate în peşteră, iar Zamolxis privea ceru printr’o gaură în acoperiş, apoi rămânea cu ochii închişi, pierdut în cugetări. Era pe înserat când ne’a poruncit să coborâm cu toţii din vârfu muntelui către aşezările de pe Valea Mariţei. Şi când eram încă departe de orice sat, am auzit cântu dulce al ţingălăului unei stâni. Vitigis, cunoscând deja voia Învăţătorului Ceresc, sau poate răspunzând cerinţelor propriului său pântec, a cotit de’ndată cu paşi mari către acea stână.
Cu mare bucurie ne’au primit oierii, care şedeau adunaţi 🔥 în jurul focului 🔥 căci puţine feţe omeneşti vedeau ei prin acele înălţimi. S’au mirat ei, oierii, că nu se deduseră câinii cei fioroşi la xenos, şi ne’au poftit să părţim cu ei zeru, caşu cel dulce şi turta de orz caldă. Zamolxis era înfăşurat în acea zi în cuaja unui om tiner cu ochii cerului, dar ardea cum numai el arde, şi curând oierii L’au recunoscut pe Imperatoru Ceresc şi i’au căzut în genunchi.
Iar maimarele stânii avea un fecior, un flăcăiaş de cam deca hronia, cu ochi iuţi, care s’a potrivit a şedea pe un butuc chiar lângă Imperatoru Ceresc. – Mintos flăcău am, s’a leudat maimarele stânii către noi. Abia dacă a plinit deca hronia, dar ştie să mulgă uaia, s’o tundă, şi să lege feta. Şi să’l vezi cum a deprins el cânii să dea ocol şi să drumeascā turma, duar şuierând uşurel în colţu stomii.
Zamolxis duar dădea din cap şi îl măsura pe flăcăiaş din cap până în piciuare. Dupe un temp a luat un beţişor în mână şi a scris ceva întâi în elineşte apoi în ۞ lingua tracă ۞ în ţărâna stânei. Ci fecioru a vidut cele scrise şi nu a zis nimic, nici măcar nu a clipit.
– Baciule, a zis Zamolxis, văd că fecioru dumitale cel mintos nu ştie nici să citească, nici să scrie. Căci i’am scris că au venit lupii la oi, iar el nici nu s’a clintit din loc, nici măcar n’a clipit. Şi zicând acestea s’a ridicat în picioare şi a crescut cât un uriaş, şi vultu i se aprinsese ca jeraticu.
– Aşa’i Stăpâne a Lumii, a zis speriat oieru, care se ştia cu musca pe căciulă. Am cugetat io, cu mintea mea de oier, că ce câştig ar avea să scrie şi să citească un fecior ce creşte la coada oii? Ce carte să citească hic, în vârf de munte? Şi cui să’i scrie, că nici unu dintre noi, oierii, nu ştim să citim.
– Ce spun canuanele pe care vi le’a lăsat Imperatoru Nostrum, baciule? l’a întrebat cu o voce gruasă Radagaiso pe oier.
– Spun că să’l trimit la şcuoală, spun că blestemat să fie părintele care nu’l învaţă pe fecioru său să scrie, să citească, să stăpânească numerele şi să ştie să măsuare pământu. Dar şcolile sunt scumpe, şi nu primesc la schimb zer de uaie, iar io nu am nici aur, nici argint…
Tartorul Zmeilor
– Baciule, i’a zis Radagaiso, dacă nu ai bani de şcoală, vindeţi oile, vindeţi măgaru, vindeţi bunda de pe tine şi bâta cu cari te aperi de lupi, vindeţi chiar şi acoperişu casei unde vieţuieşti, numaidecât să trimiţi fecioru la şcuoală. Şi dacă nu’ţi ajung banii, du’te şi vinde’te fericit în sclavie, vindeţi chiar sufletul Mumei Pădurii şi lui Beelzebut, tartorul tuturor zmeilor, şi adu un pumn de bani de aur acasă ca să se ducă fecioru tău, şi la fel şi fata ta, la şcoală. Căci fără nici un câştig îi laşi dupe moarte unui neghiob o mie de oi. Curând le va prepădi în cine ştie ce râpă, şi va remâne fără nici un prisos. Pe când dacă îl trimiţi pe lume sireac dar mintos, va strânge el singur de cinci ori cinci mii de oi, sau chiar mai multe.
Viaţa, pildele şi miracolele lui Zamolxis mărturisite cu deamănuntu de discipolii săi, Xaralambos, Radagaiso, Vitigis şi Branduza şi consemnate mai sus de cătră scribu cel smerit, Cristian Săileanu.
Vezi mai mult 🐑 Hrana Geto-Dacilor sau Legenda Lupului 🐺
