Zeciuiala din oi 🐑
Creşterea oilor, ca şi a altor animale domestice (îndeosebi ovine) are vechi tradiţii în meleagurile VĂII JIURILOR. Ovinele au asigurat pieile şi lâna necesară pentru confecţionarea îmbrăcămintei groase de iarnă (cojoacele, îndeosebi cele folosite de oieri – numite şi „casa ciobanilor”, şube, dimii, fote, ş.a.) şi a variatelor textile din interiorul locuinţelor (aşternuturi pentru pat – velinţe şi pentru acoperirea pereţilor – scoarţe, cergi / pricoițe ş.a.).
Torsul şi ţesutul sunt printre cele mai vechi îndeletniciri gospodăreşti atestate prin descoperirile arheologice cu 2500 ani î.Hr. Lâna era, în trecut, intens valorificată în gospodăria momârlănească ca şi fibrele textile vegetale (inul, cânepa), iar războiul de ţesut era tot atât de important ca şi vatra de gătit.
La ţesăturile momârlăneşti, din depresiunea Petroşani, lâna provine de la oile din rasă ţurcană, cu fir lung, rezistent şi aspru. Existenţa unor văioage, mori de spălat lână, este cunoscută şi ca instalaţii vechi, construite din lemn, al căror mecanism ingenios de simplu, reproduce fenomenul natural al vârtejurilor apei şi se bazează pe forţa râurilor repezi. În strânsă legătură cu creşterea oilor şi valorificarea produselor derivate se remarcă o altă ocupaţie străveche, căşăritul. Este specifică ciobanilor şi se practică îndeosebi la stână, acolo unde se prepară caşul şi brânzeturile. Astfel de preparate din lapte constituiau o parte importantă din hrana obişnuită a populaţiei tot timpul anului.
Dijmele în Țara Românească / Căşăritul
La produsele animale, pe primul loc este dijma din oi — în actele timpului „vama oilor“,în traduceri „dijmă de oi” ; „Zeciuiala… din oi” ; „oierit“; „vamă domnească… din oi“. Cum o arată traducerile de epocă şi documentele mai noi, cuantumul era de 1/10 ; iar perceperea era asigurată de „vameşii de oi“.
Şi produse animale derivate erau „vămuite“. Amintitul sat Ciuliniţa este scutit de Mircea cel Bătrîn, între altele, de „eaşcavale” „Căşăritul din judeţul Vâlcea” este dăruit de Vlad Călugărul, la 1494, mănăstirii Bistriţa. La fel, Radu cel Mare dă Rîncăciovului „că-şăria domnească“, „din munţii judeţului Pădureţilor“. Cum se scotea această dijmă, cît reprezenta faţă de mărimea turmelor, nu putem preciza din documentele epocii.
Ştim numai că brînzeturile se pregăteau, după feluri, în forme de o anume greutate, cunoscute de toţi: Vlaicu, înhrisovul de danie către Vodiţa, scrie să se împartă anual săracilor, la praznic, din casa domnească, „12 burdufuri de brînză şi 12 eaşcavale“. Comparativ, amintim că la 1422 burduful de brînză era taxat la export cu 1 ducat, în timp ce berbecele, porcul şi vita mare — respectiv 1, 2 şi 3 ducati.
Surse: Povestea Locurilor, Stațiunea URICANI & Istpedia.
Vezi mai mult 🐑 COTROANA 🐑 coliba momârlănească 🐑
